Amenajarea unui spațiu de lucru acasă nu este o sarcină dificilă dacă știți care sunt acele lucruri esențiale care vor face ca ziua de muncă să decurgă cât mai ușor cu putință. Totuși, trebuie să luați în calcul și anumite probleme care pot să apară ocazional, cum ar fi o pană de curent. Pentru a amenaja un birou care să vă ajute să lucrați cât mai productiv și să vă concentrați eforturile doar asupra muncii, vă prezentăm în rândurile de mai jos echipamentul și tehnologia care vă vor ajuta să vă desfășurați activitatea și să ieșiți rapid din orice dificultate.
Utilizați această listă pentru a dezvolta propria listă cu lucrurile de care veți avea nevoie în biroul personal de acasă.
- Computer, monitor, imprimante. Computerul este necesar în majoritatea activităților de acasă. Efectuați câteva cercetări astfel încât să puteți selecta un computer care să răspundă nevoilor dumneavoastră specifice. Ar trebui să luați în considerare un laptop dacă intenționați să lucrați și din alte locuri, nu doar de acasă. Aveți în mod clar nevoie de un monitor dacă aveți un computer desktop, dar poate fi de asemenea util să aveți un monitor pe care îl conectați la laptop. În funcție de activitatea pe care o efectuați, puteți lua în considerare și monitoarele duale. La rândul său, o imprimantă este necesară pentru situațiile în care trebuie să scanați, să trimiteți prin fax sau să faceți copii. Dacă acestea sunt activități obișnuite pentru afacerea dumneavoastră, o imprimantă sau un echipament multifuncțional v-ar ajuta să gestionați toate aceste sarcini.
- Plotter, iluminare adecvată, cutii de siguranță, distrugător de documente. Dacă biroul dumneavoastră va fi prevăzut cu o imprimantă, veți avea nevoie și de cerneală plotter compatibilă cu imprimanta, de solvent pentru curățarea cernelii și de soluție pentru curățarea cartușelor și duzelor înfundate. O iluminare adecvată este la fel de necesară ca toate celelalte obiecte și echipamente. În foarte multe cazuri, durerile de cap și afecțiunile oculare sunt cauzate de o iluminare necorespunzătoare. O cutie de siguranță este esențială pentru a depozita și proteja cele mai importante documente. Mulți antreprenori utilizează astfel de cutii de siguranță pentru a păstra copii de siguranță a datelor importante. Un distrugător de documente reprezintă o necesitate pentru distrugerea informațiilor delicate și confidențiale.
- Acces la internet de mare viteză, router, telefon și / sau VoIP, software. Accesul la internet de mare viteză este esențial pentru a lucra eficient online. Nu este întotdeauna necesar, însă un un router este de ajutor dacă aveți mai multe calculatoare care au nevoie de acces la Internet. Luați în considerare un router wireless dacă aveți un laptop și computere situate în diferite părți ale casei. Cu tehnologia VoIP, serviciile de telefonie prin Internet și chiar telefoanele mobile, este posibil să nu aveți nevoie de un telefon fix tradițional, însă accesul la un serviciu telefonic este de obicei necesar atunci când lucrați acasă. Unii antreprenori de mici afaceri au nevoie doar de acces la aplicații de procesare de text, foi de calcul și de gestionare a e-mailurilor, în timp ce alții au nevoie de software suplimentar care să fie specific nevoilor lor. Faceți o listă a software-ului de care aveți nevoie pentru a vă administra eficient biroul de acasă.
- Dispozitiv de protecție împotriva supratensiunii, unitate de rezervă sau server personal, sursă de alimentare neîntreruptibilă. Adesea trecut cu vederea, un dispozitiv de protecție împotriva supratensiunii ar trebui să fie prezent în orice birou de acasă care utilizează echipamente informatice. Odată ce ați finalizat amenajarea biroului de acasă, va trebui să aveți un plan pentru backup și protejarea datelor. Puteți utiliza serviciile de backup de tip cloud pentru a copia fișierele în mod automat, dar este, de asemenea, o idee bună să vă gândiți la o copie de rezervă internă. Unitățile externe și serverele personale sunt relativ accesibile și vă pot salva afacerea în cazul în care întâmpinați probleme. La rândul său, un UPS oferă o putere de rezervă pentru o perioadă limitată de timp în cazul în care energia electrică se întrerupe, deoarece UPS-ul vă poate oferi o scurtă perioadă de timp pentru a vă salva munca și pentru a vă opri în siguranță echipamentul.
În cele din urmă, veți avea nevoie de piese de mobilier pentru depozitare, de accesorii pentru birou, de un scaun și, desigur, de un birou pentru a amenaja un spațiu de lucru cât mai eficient și productiv.