Avantajele unei imprimante multifuncționale

Întâlnim imprimantele multifuncționale de obicei în spațiile de birouri sau în mediile profesionale, însă încet își găsește rolul și în casa consumatorilor care descoperă beneficiile unei astfel de imprimante mai ales atunci când au de printat un număr mai mare de documente sau fotografii de o calitate superioară.

Înainte de a discuta despre avantajele unei imprimante multifuncționale, ar fi bine să menționăm faptul că există mai multe tipuri de astfel de imprimante, ce pot fi clasificate în funcție de performanțele sale, de dotări, funcționalități și preț:

  • Imprimantele multifuncționale cu laser: au prețul cel mai mare, dar și randamentul cel mai bun, fiind potrivite mai ales pentru o utilizare profesională. Avantajul cel mai mare al acestui tip de imprimantă multifuncțională este viteza de tipărire, mult mai mare decât în cazul altor dispozitive.
  • Imprimante multifuncționale de tip Inkjet: ideale pentru imprimarea fotografiilor, rezoluția oferită fiind net superioară imprimantei cu laser. Acest tip de imprimantă este recomandată pentru utilizarea casnică pentru că are un preț accesibil, are o greutate mică și ocupă puțin spațiu, putând fi mutată cu ușurință. Imprimanta de tip Inkjet are un preț mic, însă consumabilele sunt destul de costisitoare. Se pot face însă economii substanțiale și în acest caz – poți schimba cartușele originale cu unele compatibile pe care le poți cumpăra la un preț mai bun dintr-un magazin online cu accesorii pentru imprimantă.

Vorbim de imprimantă multifuncțională pentru că are în componența sa nu doar imprimanta propriu-zisă, ci și un scanner, un copiator și chiar un fax, în funcție de modelul ales. Acesta este de fapt și cel mai mare avantaj al unei imprimante multifunționale – faptul că poate să îndeplinească mai multe roluri. Dacă ai nevoie să copiezi niște documente, nu mai trebuie să cauți în apropierea ta un xerox, ci poți face acest lucru chiar la tine acasă. Această multifuncționalitate și beneficiile sale se văd mai ales în mediul profesional, într-un birou în care zilnice se printează documente, se copiază sau scanează altele. Dacă acasă s-ar putea să îți fie suficientă o simplă imprimantă, în funcție de nevoile tale, în cazul unui birou, o imprimantă multifuncțională este mult mai folositoare.

Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, putem spune că o imprimantă multifuncțională are și un preț bun raportat la rolurile pe care le îndeplinește. Chiar dacă la început pare o investiție destul de mare, de-a lungul timpului vei vedea că vei economisi timp și bani cu această imprimantă pentru că nu va mai trebui să apelezi la serviciile nimănui pentru a printa documente cu sute de pagini și poze sau fotografiile din ultimul concediu. Consumabilele în acest caz vor fi mult mai ieftine pentru că le cumperi și le utilizezi tu, spre deosebire de centrele de printare unde se mai adaugă și marja de profit la costul consumabilelor.

Unele imprimante multifuncționale, cum ar fi cele de tip Inkjet, au și avantajul unei dimensiuni reduse. Asta înseamnă că pot să încapă pe orice birou, fără să ocupe prea mult spațiu și poate fi și ușor de mutat, având o greutate redusă. Practic, poți avea un mini-centru de printare și copiere la tine acasă, cu o imprimantă multifuncțională de dimensiuni reduse, la un preț bun, iar utilitatea sa o vei vedea mai ales în momentele în care vei avea nevoie și de o imprimantă, și de un scanner și de un copiator pentru a-ți duce la bun final treaba, într-un timp foarte scurt.

Imprimanta multifuncțională are multe beneficii, însă ea este utilă atunci când ai un volum mare de lucru ce necesită unul dintre dispozitivele pe care le are încorporate. Ține minte acest lucru și ia în considerare toate elementele de mai sus în momentul în care trebuie să alegi între o imprimantă multifuncțională și una simplă.    

Lasă un Comentariu...

*