Imprimantele laser sunt folosite mai ales în domeniul business, fiind extrem de utile și eficiente. Dacă până acum nu ai fost convins să investești într-o astfel de imprimantă, cu siguranță avantajele pe care acestea le are te vor face să iei această decizie. Un studiu realizat de către Epson a scos la iveală faptul că 72% dintre persoanele care folosesc o astfel de imprimantă apreciază faptul că acestea sunt mult mai eficiente din punct de vedere al reducerii consumului de energie. Însă acesta nu este singurul avantaj pentru care ar trebui să alegi o imprimantă laser.
În ultimii ani, imprimantele laser au evoluat din ce în ce mai mult, mai ales atunci când vine vorba de calitate și viteză de tipărire, și în același timp au devenit și mai accesibile din punct de vedere al prețului de achiziție. Iată care sunt cele mai mari 5 avantaje ale unei imprimante cu laser:
- Viteza de printare
Pentru a scoate în evidență avantajele unei imprimante cu laser, majoritatea comparațiilor se fac cu o imprimantă de tip inkjet, ce funcționează cu ajutorul clasicelor cartușe cu cerneală. Dacă vorbim de viteza de printare, atunci putem spune cu siguranță că o imprimantă laser este mult mai avantajoasă. Viteza de printare poate fi chiar și de 3 ori mai mare în cazul unei imprimante laser decât în cazul unei imprimante inkjet. Spre exemplu, o imprimantă inkjet poate printa 4-5 pagini pe minute, în timp ce una cu laser poate ajunge până la 16 pagini pe minut.
- Costurile de tipărire
Este adevărat faptul că o imprimantă laser are un cost de achiziție mai mare, însă atunci când vorbim de costurile de tipărire, acestea sunt mult mai mici. Tonerul folosit pentru imprimantele laser este mai scump decât cartușele cu cerneală, însă acesta are capacitatea de a printa până la 2.000 de pagini, în timp ce un cartuș cu cerneală are capacitatea de a printa doar aproximativ 200 de pagini. Concluzia pe care o tragem din acest exemplu este faptul că tonerul trebuie schimbat mai rar, iar costurile de tipărire și cu întreținerea imprimantei sunt astfel mai mici.
- Silențiozitatea
Cu toții suntem obișnuiți cu acel sunet al imprimantelor inkjet clasice. Dacă optezi pentru o imprimantă de acest tip într-un birou plin cu oameni ce încearcă să lucreze, imprimanta inkjet s-ar putea să se transforme dintr-un dispozitiv util într-un factor perturbator. Imprimantele laser au evoluat mult și din acest punct de vedere, tehnologia folosită în ziua de astăzi fiind mult mai silențioasă.
- Rezistența în timp
Imprimanta laser poate fi privită ca o investiție bună pentru că are și o rezistență mai mare în timp. Pentru a scoate în evidență acest avantaj, vom lua un exemplu tot în comparație cu o imprimantă inkjet. În cazul unei imprimante ce funcționează cu cartușe cu cerneală, în momentul în care aceasta nu este folosită și cartușul se usucă, imprimanta devine inutilizabilă și are nevoie de mâinile unor profesioniști să o readucă la starea de funcționare. În cazul imprimantei laser, tonerul rezistă o perioadă mult mai mare de timp, iar dacă se întărește, el poate fi curățat și reumplut fără niciun fel de problemă.
- Calitatea tipăririi
Nu puteam să nu menționăm și calitatea tipăririi, mai ales atunci când vine vorba de printarea documentelor de tip text. O imprimantă laser are capacitatea de a reda fidel chiar și cele mai mici fonturi și detalii, motiv pentru care poate fi extrem de utilă mai ales într-un birou. Calitatea tipăririi este un factor ce poate justifica și prețul ridicat de achiziție.
Imprimanta laser îți poate schimba viața și poate crește productivitatea muncii. Important este să o alegi pe cea care se potrivește cel mai bine nevoilor tale, iar pentru acest lucru poți apela la un consultant tonerworld.ro.