De-a lungul vremurilor, marmura a fost folosită de meșteri pentru îmbrăcarea pardoselilor, tavanelor și pereților palatelor. În acele timpuri, marmura era un simbol al bogăției și al puterii, dar astăzi, această piatră superbă își face apariția treptat în locuințele multor oameni, în special în sălile de baie.
Mulți oameni se interesează de marmură preț, dar întâi de toate, trebuie să vedem cât de potrivită este marmura în baie. În întreaga lume se consideră că marmura de calitate, recomandată pentru folosirea ei în baie, este dificil de găsit, întrucât există totuși o cantitate finită de marmură. Cu avantaje, dar și cu unele dezavantaje, marmura este un material minunat, care are abilitatea de a oferi oricărei băi o eleganță aparte.
Ce este important de știut despre marmură?
Marmura este o rocă metamorfică folosită de mii de ani. Fiecare bucată de marmură este diferită, atât în ceea ce privește culoarea cât și varietatea „venelor”. Prin urmare, se poate afirma că plăcile de marmură pot avea un aspect foarte uniform sau mai puțin uniform, în funcție de tipul și calitatea marmurei.
În general, marmura de ultimă generație este disponibilă într-o paletă de culori uniformă, cu vene moi, așa că sunt toate șansele să obțineți o baie elegantă, uniformă și relaxantă. Pentru un aspect mai puțin uniform, este recomandată marmura cu vene mai pronunțate, așa cum este marmura Calacatta. Datorită formelor și detaliilor unice pe care le deține acest tip de marmură, va rezulta o baie nespus de atrăgătoare.
În general, cu cât marmura provine din zone cât mai apropiate de Italia sau Grecia, cu atât mai bine va rezista într-un mediu umed. De asemenea, se pare că marmura care prezintă mai multe vene, are un conținut mai mare de fier, ceea ce poate face ca aspectul marmurei să se schimbe în timp.
Avantajele și dezavantajele marmurei
Întâi de toate, marmura este ușor de folosit și de prelucrat. Este o piatră considerată „moale”, care poate fi frezată, prelucrată și turnată în fel și chip, ceea ce înseamnă bineînțeles, o gamă nesfârșită de utilizări. Găsiți în magazinul Piatră Online chiuvete și căzi din marmură, precum și numeroase alte obiecte minunate, care vor transforma pe loc baia într-o oază spa. În plus, Piatra Online a pregătit pentru Black Friday un slot machine pentru cei care sunt mai norcoși din fire, așa că nenumărate obiecte din piatră naturală sunt puse la bătaie.
Marmura în baie poate fi folosită pentru pardoseală, pereții zonei de duși, dar și pentru unele detalii de mare efect. Oricât de frumoasă și de prețioasă ar fi marmura, trebuie să știți că este o piatră foarte absorbantă. De exemplu, dacă obișnuiți să vă vopsiți părul acasă, vopseaua poate păta iremediabil marmura din baie. O soluție ar fi să optați doar pentru unele obiecte din marmură și să alegeți plăci de porțelan complementare pentru pardoseală și pereți.
De asemenea, marmura se deteriorează rapid ca urmare a acțiunii substanțelor acide, cum ar fi lămâia, oțetul și unii detergenți. Mai apoi, deoarece marmura conține minerale, există întotdeauna riscul ca fierul din compoziția marmurei să se transforme în rugină, ca urmare a nivelului ridicat de umiditate din baie.
Foarte important este ca marmura să fie sigilată cu o substanță de etanșare de înaltă calitate și apoi să fie menținută în mod regulat. Evitați folosirea unor detergenți puternici pe bază de acid pentru a preveni deteriorarea sigiliului. În ciuda dezavantajelor, marmura este în continuare un material prețios, ideal pentru amenajări băi și oricine deține chiar și numai un mic obiect din marmură, este o persoană norocoasă.