Adu primăvara în casa ta

Lasă florile frumoase care apar în această perioadă a anului să-ți lumineze casa și să-i dea un aer de prospețime. Inspiră-te din nuanțele lor, dar și din prospețimea lor și aplică-le în casa ta. De asemenea, nu ezita să alegi materiale fluide, în nuanțe pastelate, care dau casei un aer proaspăt, relaxant.

adu primavara in casa ta

Aranjament și inspirație

Florile de sezon aduc o senzație înălțătoare la interior. Un buchet de lalele timpurii tăiate din grădină, vag aranjate într-un vas mare sau un buchet de narcise și zambile vor semnala imediat apariția primăverii, dar, de asemenea vor fi  și o modalitate eficientă de a adăuga culoare în încăpere. Pentru Paște, pune și câteva ouă decorate și vopsite în aranjamentele florale. Poți plasa buchete de flori atât în bucătărie, cât și în sufragerie sau dormitor. De fapt, primăvara ar trebuie să profiți de prospețimea și mirosul elegant al florilor și să le pui peste tot prin casă. Florile nu sunt niciodată îndeajuns, atâta timp cât știi exact cum să le aranjezi în vază și mai ales în ce colțișor din fiecare cameră se potrivesc cel mai bine. Așadar, nu ezita să pui o vază cu flori înclusiv pe holul de la intrate.

Culoare și ton.

Culorile tari, în diverse nuanțe, exact așa cum sunt și petalele multor flori, funcționează deosebit de bine atunci când sunt utilizate pentru a evidenția piesele de mobilier cum ar fi un set de scaune, un dulap sau tâmplăria într-o cameră. Nuanțele tonale, cum ar fi albastru, verde și galben au un efect mai blând atunci când sunt utilizate împreună. În mod alternativ, se amestecă și se potrivesc nuanțe și tonuri contrastante pentru o schemă mai îndrăzneață.

Model și decorare

Cel mai simplu mod de a aduce primăvara în casa ta, este prin accesorii.  Alege perne în nuanțe subtile sau în nuanțe florale, lenjerie de pat veselă sau de epocă, cu modele florale delicate sau exuberante pentru a compensa un fundal palid. Poți pune pe perete rame foto în culori vesele sau la bucătărie, căni și farfurii cu modele florale sau cu buline colorate. Sunt de mare efect și vor reîmprospăta atmosfera din bucătărie. Perdelele trebuie să fie cât mai deschise la culoare, eventual și cu imprimeuri “primăvăratice”, vesele: păsări sau flori. Ai putea chiar să folosești modele diferite pentru fiecare cameră, în funcție de preferințele tale sau ale familiei. 

Sură foto: Imagine Great Living

Lasă un Comentariu...

*