Dacă de cele mai multe ori baia și bucătăria au prioritate atunci când vine vorba de renovare, ar trebui să te gândești serios și la împrospătarea livingului.
De ce? Tocmai pentru că acolo îți petreci majoritatea timpului, dar și pentru că e locul în care îți primești musafirii. Și, contrar așteptărilor, designerii de interior îți oferă și câteva trucuri prin care poți transforma livingul tău într-unul luxos, cu accente valoroase? Cum este posibil? Simplu. Alegi câteva obiecte și accesorii care să dea încăperii acea notă de scump, de valoros.
Simplifică stilul. Un spațiu aglomerat, supraaccesorizat poate arăta murdar și dezorganizat, mai degrabă decât elegant și sofisticat. Așa că, dă jos tablourile și cutiuțele de pe pereți și păstrează-le numai pe cele care au valoare sentimentală sau sunt vintage. Un spațiu simplificat va permite elementelor rămase să strălucească într-adevăr.
Camuflează televizorul. Nimic nu reduce sentimentul de lux, de sofisticat mai tare ca un televizor imens negru plasat în centrul livingului. Dacă oglinzile luxoase nu se încadrează în buget, minimalizează prezența televizorului prin crearea unui aranjament de rame foto sau tablouri pe peretele din spatele ecranului. Deși nu va dispărea în totalitate, cadrul televizorului se va amesteca cu celelalte opere de artă și va distrage atenția.
Folosește textile interesante. Dă-i camerei un aspect personalizat, utilizând materiale textile de epocă, antice sau pune câteva perne pe scaun sau pe canapea. Un covor turcesc antic pe podea este un alt mod simplu de a crea instantaneu o intrigă vizuală. Țesătura neobișnuită va aduce camerei un element unic și va personaliza spațiul.
Încorporează un obiect sculptural. Nu permite ca încăperea să se transforme într-o mare de linii drepte și forme circulare, ci sparge monotonia prin introducerea unui element cu o formă interesantă sau siluetă unică. O măsuță de cafea copac-rădăcină sau un scaun neobișnuit se va simți ca o piesă de artă în camera de zi, adăugând o componentă neașteptată și în întregime artistică pentru design.
Include o piesă-istorică. Dă-i spațiului tău un aer de înțelepciune și încorporează o piesă cu o anumită patină. Orice, de la o oglindă la o masă laterală mică sau un accesoriu. Cu cât mai vechi cu atât mai bine.
Decorează camera cu un mix de texturi. Un amestec stratificat, atent de materiale și texturi vor da spațiului tău un aspect personalizat-proiectat, de lux. Se amestecă metale, sticlă, lemn, o varietate de textile și articole din piele pentru a crea un spațiu dinamic.
Alege o lustră de dimensiuni mari. Creează un punct focal și dă spațiului tău un factor wow printr-o lustră supradimensionată. Aspectul este elegant și de impact, cu foarte puține complicații.