Grădină cu aer boem. Poți să o ai și tu dacă urmezi aceste sfaturi de amenajare!

Cu siguranță ți-ai dorit cel puțin o dată să ai o grădină romantică, în care să îți bei cafeaua în fiecare zi alături de persoana iubită. Este extrem de simplu să transformi un spațiu exterior într-o grădină boemă, cu iz romantic. Tot ce trebuie să faci este să te ghidezi după următoarele sfaturi de amenajare a grădinii!

  1. Alei șerpuite

O grădină romantică trebuie să îți ofere spațiul necesar pentru plimbările din serile răcoroase de vară. Tocmai de aceea, este indicat să împarți grădina pe mai multe zone, iar accesul în aceste zone să se facă cu ajutorul unor alei șerpuite din pietriș, scânduri sau dale de piatră. Ideea e ca ele să arate cât mai bine și să se piardă în peisaj.

  1. Cât mai multe flori

Florile sunt prin definiție un simbol al romantismului, prin urmare, ele nu ar trebui să lipsească din grădina ta. După cum spuneam mai devreme, poți opta pentru amenajarea mai multor zone de relaxare pe care le poți scoate în evidență cu ajutorul unor flori viu colorate, sau din contră, cu niște flori albe, romantice. Spre exemplu, într-un colț al grădinei îți poți amenaja un mic foișor înconjurat de flori delicate, dar multicolore cum ar fi trandafiri, lavandă, lupin, etc., care să te binedispună în fiecare dimineață atunci când iei micul dejun. În celalalt colț, îți poți amenaja o mică oază de relaxare, în care să amplasezi un hamac sau un balansoar și care să fie scoasă în evidență de florile albe și parfumate ale lăcrămioarelor, lalelelor, margaretelor sau bujorilor. Să nu mai vorbim de parfumul delicat al acestor flori care te va face să uiți de toate grijile și să te lași purtată de romantism.

Pentru un plus de romantism, poți amenaja într-un colț al mansardei o boltă de flori sau plante cățărătoare care să îți asigure și răcoarea mult dorită în zilele caniculare de vară.

  1. Lumină difuză

Degeaba ai amenajat o grădină romantică, dacă nu te poți bucura de ea seara, așa că asigură-te că fiecare colț de grădină este scos în evidență cu ajutorul lumânărilor, al lămpilor solare sau al felinarelor. Nu e indicat să strici aspectul grădinii cu tot felul de obiecte de iluminat moderne care necesită o instalație electrică, ci să te concentrezi asupra acelor obiecte de iluminat care îți oferă o lumină difuză și o atmosferă romantică. Le poți amplasa în foișor, pe marginea aleilor și în orice alt loc de care vrei să te bucuri după lăsarea întunericului.

În concluzie, dacă vrei să te bucuri de o grădină boemă, romantică, tot ce trebuie să faci este să plantezi cât mai multe flori, să îți creezi diverse zone de relaxare de care te poți bucura împreună cu persoana iubită și să scoți în evidență toate aceste zone cu ajutorul unei lumini difuze. Iată câteva idei de amenajare de grădinii!

Gradina cu aer boem_1

Picture 1 of 10

About Cristina Rosu

Lasă un Comentariu...

*