Primăvara este anotimpul în care natura renaşte, în care te poţi bucura de razele mai calde ale soarelui şi de primele flori, care îţi înveselesc şi îţi colorează zilele, iar ideal ar fi să poţi face acest lucru în propria grădină. Oricine visează la o grădină frumos amenajată, care să încânte privirea şi în care să se bucure de clipe de relaxare. Pentru cei ce sunt în căutare de idei pentru amenajarea unei grădini de primvară, iată câteva mici sfaturi şi trucuri care vă vor garanta obţinerea unei grădini minunate.
Într-o grădină nu trebuie să lipsească plantele căţărătoare care îţi vor înveseli întreaga casă. Aceste plante ce se răspândesc foarte reped îţi vor împodobi faţada casei sau pereţii laterali şi te vor delecta cu parfumul lor plăcut. Dacă nu vrei să le plantezi lângă pereţii casei, există şi alte metode ingenioase prin care te poţi bucura de plantele căţărătoare. Crează-le suporturi din rame de ferestre sau uşi. Acestea vor da grădinii un aspect interesant, iar dacă sunt de culoare albă, vor crea un contrast puternic cu verdele plantelor şi le vor scoate în evidenţă.
Plantele căţărătoare sunt cu siguranţă vedete ale grădinii, însă nici plantele pitice nu sunt mai prejos. Acestea ne ofera un „covor” încântător pentru grădină. Alege nuanţe pastelate şi piatraă naturală pentru a crea un decor desăvârşit.
O altă idee inedită de aranjare a florilor în grădină ar fi în buşteni sau butuci. Uită de clasicele ghivece şi foloseşte buşteni scobiţi pentru plantarea florilor. Alege flori care să aibă culori vibrante pentru a contrasta cu lemnul.
Într-o gărdină plantele sunt acelea care dau un aspect aparte, însă şi arbuştii sunt un element ce pot înfrumuseţa o grădină. Aceştia pot fi uşor de „sculptat” şi pot fi transformaţi în figurine să li se dea diferite forme. Mai mult, aceştia pot delimita anumite zone din grădina ta.
O alee frumoasă este şi ea unul dintre elementele de nelipsit dintr-o grădină frumos amenajată. Spre exemplu, poţi opta pentru un mozaic ce îţi va transforma grădina într-un spaţiu sofisticat. Cine spune că nu poţi folosi parchetul şi pentru grădină? Acesta arată la fel de bine şi la exterior,. Intercalată cu muschi, această alee va fi una deosebită. Poţi crea şi o platformă din parchet, pe care poţi aşeza un leagăn sau fotolii de grădină confortabile şi o măsuţă. Aici poţi lua chiar şi masa în familie sau te poţi poţi relaxa bând o cafea sau citind o carte.
Pentru cei cu terenul în pantă, o grădină în trepte este o soluţie ideală. Aici te poţi „juca” cu formele şi culorile plantelor, iar rezultatele pot fi unele spectaculoase.
O gărdină de care să te bucuri primăvara nu este atât de greu de conceput. Dacă dispui de un mic loc în faţa casei, transformă-l prin plantarea unor plante căţărătoare, acestea nu vor ocupa mult spaţiu, putându-se urca pe pereţii casei sau, dacă vrei un decor inedit, pe suporturi precum rame de uşi sau fereste. Alege şi plante pitice, care vor crea un covor multicolor. Nu uita nici de arbuşi şi alei, care îţi vor completa armonios grădina.