Iubit de oameni de toate vârstele, tenisul generează pasiuni atât la nivel profesionist, cât și la nivel amator. Dacă ești pasionat de tenis și îți place să joci cu prietenii, atunci trebuie să știi că poți juca la un nivel apropiat de cel al profesioniștilor, dacă ții cont de câteva sfaturi.
1. Ia câteva lecții de la un antrenor
Tenisul are alt farmec atunci când stăpânești elemente cheie, precum poziționarea în teren și lovirea corectă a mingii. Chiar dacă nu pare foarte complicat, este destul de dificil să ajungi să joci tenis așa cum trebuie, iar ajutorul unui antrenor este foarte important. Poți să apelezi la un astfel de profesionist pentru a-ți oferi câteva lecții. În acest fel, nu se va mai întâmpla să lovești pe lângă minge, ci o vei putea trimite cu lejeritate peste fileu și vei servi în mod corect. Totuși, trebuie să te aștepți la o investiție financiară nu tocmai mică, deoarece tariful instructorilor este unul destul de ridicat.
2. Folosește terenuri bine dotate
O suprafață de calitate, un fileu de tenis de câmp din materiale rezistente și bine închegate, dar și o tușare corespunzătoare a suprafeței de joc sunt elemente foarte importante pentru desfășurării unui joc în condiții optime.
Dacă vei juca pe un teren prost echipat, vei avea parte de o experiență neplăcută și riști chiar să te accidentezi. Dacă îți amenajezi propria suprafață de joc, asigură-te că apelezi numai la materiale și accesorii de calitate, care să asigure condiții bune.
3. Echipează-te corespunzător
Tenisul este un sport foarte solicitant din punct de vedere fizic și o disciplină care implică dinamism, mobilitate și disponibilitate la efort. De aceea, ai nevoie de un echipament de joc din materiale de calitate, care să se usuce rapid atunci când transpiri și care să nu te strângă. Folosești haine în care te simți confortabil și nu uita de importanța încălțărilor. Acestea trebuie să aibă o talpă comodă, care să nu îți provoace bătături.
4. Alege o rachetă potrivită
Racheta este esențială! Ea trebuie să fie ușor de manevrat, să nu cântărească mult și să asigure precizie loviturilor tale. Investește într-o rachetă de tenis de calitate, pentru că ea va face diferența în timpul jocului!
5. Fii fair play
Chiar dacă este un sport care poate genera ambiție și competitivitate, tenisul este caracterizat în primul rând de o atitudine fair play a jucătorilor. Nu uita că profesioniștii își respectă oponenții, iar asta îi face să se bucure cu adevărat de acest sport minunat.
Așadar, poți juca tenis ca un profesionist chiar dacă nu ești încă la acest nivel. Fii fair play, alege-ți echipamentele potrivite și asigură-te că stăpânești bine principiile de bază ale acestui sport.
Sursa foto: https://pixabay.com/photos/tennis-sport-tennis-ball-1671852/