Prețul caselor săsești din Ardeal, în creștere

Solide, masive, puţin greoaie dar de încredere, exact ca şi proprietarii lor iniţiali – acestea sunt casele săseşti din Ardeal. Le găsim oriunde există sau au existat comunităţi de etnici germani, din Ţara Bârsei, Alba şi Sibiu şi până la Bistriţa.

Mulţi dintre saşi au părăsit România comunistă în anii 1980, sătui de regimul mincinos şi opresiv, lăsându-şi in urmă gospodăriile cu toate facilităţile lor. A urmat o vreme în care aceste locuinţe au rămas de izbelişte, neglijate, şi unele au căzut în ruină. La sfârşitul anilor 1990 şi începutul mileniului al III-lea, opinia publică a început să realizeze valoarea acestor rezidenţe tipice.De atunci, preţul acestor case a tot crescut, multe au fost preluate de vechii proprietari sau rudele acestora, altele au fost cumpărate de persoane nelegate de zona săsească. Insă s-a investit mult la restaurarea lor. Iată ce declară una dintre proprietare, Agneta Thiess, plecată de 30 de ani în Germania: ″În 1997 ne-am cumpărat altă casă, am renovat-o şi aici ne simţim acasă că e casa noastră. 100.000 de euro am investit.” Preţurile au atins anul acesta niveluri record, din ceea ce spune Ioan Nedelea, primarul localităţii Gârbova din judeţul Alba: ”Undeva la 100.000 de euro se vinde un imobil în localitatea Gârbova. Casele săseşti care păstrează autenticitatea şi specificiul lor săsesc.”

case sasesti 1

Picture 1 of 5

Promovarea satelor şi tradiţiilor săseşti

Cea mai bună promovare a zonei deetniei germană a fost realizată nu de români şi nici de germani, ci, surprinzător, de către prinţul Charles de Wales, de altfel un împătimit al arhitecturii. Implicarea prinţului, patron al Fundaţiei Mihai Eminescu (MET), este, probabil, factorul care a atras atenţia asupra acestei arhitecturi specifice. MET este o fundaţie activă în 26 de sate şi 6 oraşe săseşti. MET a fost premiată pentru activitatea sa de pionierat în domeniu. Aceasta include restaurarea clădirilor, proiecte comunitare şi instruirea localnicilor în meserii tradiţionale, pentru a-i ajuta să îşi înfiinţeze afaceri proprii. Preţurile la imobiliare din România au crescut după 1990, atingând un apogeu în 2009, înainte de a scădea brusc cu peste 30%.

În sate, însă, cererea pentru case era mică, preţurile evoluând într-un alt ritm decât în mediul urban. Istoricul de artă Lucy Abel Smith a vizitat pentru prima oară satele săseşti în perioada comunistă. Ea a rămas impresionată de satul Richiş din judeţul Sibiu. În anul 2000 a cumpărat o locuinţă aici cu 5000 de dolari, în care ulterior a mai investit pentru restaurare încă 30000 de dolari. În sat, o casă cu circa 10 camere, pe un teren de 2000 mp, cu livadă de pruni şi viţă de vie, costa 45000 de euro. În satul Viscri din judeţul Braşov (localitate ce aparţine Patrimoniului Mondial UNESCO), o casă mai mică costa 2500 de euro în 1996 şi a ajuns la 60000 de euro, nerestaurată.

Piaţa imobiliară, în special la sate, a suferit mult de lipsă transparenţei şi a profesioniştilor în domeniu. Agenţi imobiliari profesionişti pe acest segment nu prea existau. În această privinţă, ajutorul MET a fost de nepreţuit, aceasta informând potenţialii cumpărători despre disponibilitatea caselor, muncitori calificaţi, materiale şi costuri. Cumpărarea unei proprietăţi în satele săseşti implică nenumărate responsabilităţi. Potenţialii cumpărători trebuie să ţină cont de costurile adiţionale implicate, cum ar fi: obţinerea autorizaţiei de  restaurare (aproximativ 5000 de euro), taxe, onorariile notarilor, etc. Nu este ca şi când ai cumpăra o casă la cheie sau un apartament de la un dezvoltator imobiliar.

Caracteristicile principale ale caselor săseşti

Acestea sunt construcţii masive din cărămidă, cu acoperiş în două ape şi fronton la stradă, vopsite în galben, roz, verde deschis sau chiar turcoaz. Clădirea are de obicei două ferestre cu obloane, iar la nivelul podului, două goluri mici între care este aplicat un element de ornament – stucatură sau un motto. Un horn înalt şi masiv se ridică deasupra coamei. Accesul carelor din stradă în curtea îngustă se face pe o poartă cu două canaturi, iar intrarea în casă se face direct din stradă. De remarcat că întreaga suprafaţă a curţii este înconjurată de gard de zid, înalt de peste un stat de om. Este evident o tipologie mult diferită de casa muntenească sau oltenească, înconjurată de o curte mare împrejmuită de un grad de lemn. Posibil ca această diferenţă de stil să fi fost adusă de către etnicii germani din locurile de origine, din zona Rinului; dar este foarte clar că exprimă şi o poziţie socială diferită. Sasul este un ţăran liber, cu privilegii, un ţăran bogat, căruia nu îi sunt străine nici meşteşuguri mai bănoase. Casa lui arata un pic „fortificată” deoarece existau acolo valori adevărate, câştigate cu efort şi inteligenţă. Iobagul muntean era mai mult un rob, casa sa nu conţinea valori. Ca să nu mai vorbim despre faptul că o mulţime de case munteneşti, unele chiar în Bucureşti, sunt (încă) din paiantă, ceea ce nu veti găsi la saşi.


Lasă un Comentariu...

*