Vara este anotimpul zilelor lungi şi călduroase şi vacanţelor, dar pe lângă aceste plăceri avem parte şi de deranjul provocat de veşnicii ţânţari. Insistenţi, supărători, ne ciupesc şi nu ne lasă să ne odihnim în scurtul răgaz răcoros al nopţii. Epoca modernă a inventat tot felul de mijloace de apărare împotriva acestor insecte: de la plasele de insecte la geamuri şi insecticide dedicate, la sprayuri antiţânţari sau brăţări cu citronella care să-i ţină departe de trupul uman. Totuşi, există mijloace mult mai simple şi mai naturale de a ne pune la adăpost: plante al căror miros îi pune pe fugă, pe care le putem cu uşurinţă planta în casă sau pe balcon, în ghivece şi jardiniere, sau, dacă dispunem curte, în spaţiul verde din curtea noastră. Care sunt aceste plante?
Scurtă listă de plante care alungă ţânţarii
Levănţica – oare cine nu o cunoaşte? Pe numele ei latin Lavandula angustifolia, ea se mai numeşte popular şi lavandă, spic sau levant. Levănţica provine din zona Mediteranei (Africa de Nord, Asia de Sud-Vest şi insulele Canare) unde creşte pe terenuri aride. Cuvântul „lavandula” derivă din latinescul „lavare” – „a spăla”, lavanda fiind utilizată de romani la băi. Levănţica este un semiarbust peren, cu durata de viaţă de până la 30 ani, în formă de tufă verde-cenuşie, înaltă de 40-70 cm. Florile sunt liliachii-roşiatice, grupate într-un spic. Înfloreşte din mai până în august, aşa că toată vara puteţi fi în siguranţă cu câteva ghivece de lavandă pe balcon. Aroma de levănţică este una dintre cele mai solicitate în parfumerie, a doua după trandafir. Săculeţele cu flori de lavandă ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute, moliilor, furnicilor, nu numai a ţânţarilor. Există şi un muzeu al lavandei, aflat în Provence (Franţa).
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o specie de plantă lemnoasă, perenă, cu frunze totdeauna verzi și flori albastre, albe sau roșii. Se întrebuințează în medicină și în industria parfumurilor. Este originară din zona Mediteranei și Uruguay. Există specii de rozmarin care cresc pe verticală, ajungând la 1,5 m, și specii târâtoare. Numele de rozmarin derivă din latinescul „rosmarinus”, care înseamnă „roua mării”.
Regina noptii (Nicotiana alata) este o plantă perenă din America de Sud. Aceasta este cultivată pe scară largă ca plantă ornamentală, înflorind la sfărşitul verii. Ajunge la o înălţime de 70-140 cm. Florile sunt albe, în 5 petale. Mirosul florilor este deosebit de pătrunzător.
Garofița (sau Dianthus) este reprezentată de aproximativ 300 specii de plante, cele mai multe din Europa și Asia şi câteva din Africa de Nord.
Petunia este o plantă de asemeni foarte cunoscută şi iubită. Înfloreste timp îndelungat şi din abundenţă, fiind potrivită pentru a înveseli atmosfera, cu culorile ei vii. Petuniile sunt ideale pentru grădini şi terase, deoarece nu sunt pretenţioase, se plantează şi se cresc cu uşurinţă. Are nevoie de cel puţin 5-6 ore de lumină solară directă pentru a se dezvolta.
Menta (Mentha, din greacă: míntha) este un gen cu aproximativ 25-30 specii de plante (aromatice și unele medicinale), răspândite la nivel mondial (Australia, America de Nord, Europa și Asia). Face parte dintr-o familie extinsă, alături de alte plante aromatice precum cimbrul, cimbrișorul, măghiranul, salvia și levănțica.
Maghiranul (Origanum majorana) este o plantă ierboasă perenă sensibilă la frig, cu arome dulci de pin și citrice. Mai este numit măghiran sau măgheran.
Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală. Atinge între 20–60 cm înălțime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, şi florile albe. Planta are un gust asemănător cu al anasonului, având un miros puternic dulceag-înțepător. Busuiocul este foarte sensibil la frig. Varietățile comune de busuioc sunt plante anuale, dar busuiocul albastru african și busuiocul sacru thailandez sunt perene. Cuvântul „busuioc” provine de la „basileus” însemnând „rege” în greacă. Legenda spune că el a crescut pe locul unde împărații Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce. Busuiocul este considerat „regele mirodeniilor” de mulți bucătari.
Cimbrul (Satureja hortensis) este o plantă perenă, scundă, de maximu 20-30cm. Cimbrul preferă verile lungi, calde, secetoase; iarna rezistă la temperaturi scăzute. Florile cimbrului sunt mici, albe sau roz-palid. Cimbrul își are originile în zona Mediteranei. Cimbrul era deosebit de apreciat în Evul Mediu, mai ales în bucătăriile mânăstirilor.
Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă anuală, cu viață scurtă, nativă sud-vestului și centrului Asiei. Mărarul este o plantă care rezistă la temperaturi scăzute. Necesită umiditate mai ales în timpul germinării semințelor.
Lămâiul (Citrus limon) este un arbust nativ din Asia, variind de la 5 la 10 m înălțime, considerat veșnic verde. Există varietăţi care s epot creşte în ghiveci, pe balcon sau terasă. Cu cât este mai cald afară, cu atât arbustul va emana un miros mai puternic, alungând ţânţarii.
