Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să îți înființezi un SRL în 2020?

În ciuda pandemiei de coronavirus și a afacerilor ce au avut de suferit de pe urma măsurilor luate de guvern, se pare că românii încă se încumetă să își încerce norocul și să își deschidă firme în diferite domenii. Procedura de înființare a unui SRL nu este foarte complicată și nici nu durează prea mult timp, însă mulți preferă să apeleze la diverse firme sau chiar la o societate civilă de avocați pentru a se ocupa de acest lucru și de a economisi timpul pe care l-ar fi pierdut cu redactarea documentelor și cu drumurile la instituțiile competente. SRL-ul sau societatea cu răspundere limitată este cea mai răspândită formă de organizare a firmelor din România, dar și una dintre cele mai sigure pentru asociați.

Mulți antreprenori merg pe varianta de SRL pentru că aceasta este și cea mai ieftină – capitalul social necesar pentru înființare este de doar 200 lei.

Înregistrarea propriu-zisă a unui SRL nu durează mult, vei avea actele în maxim 3 zile de la data depunerii cererii la Registrul Comerțului. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi:

  1. Alegerea numelui companiei și al codurilor CAEN

Dacă știi deja că vrei să îți deschizi un SRL, trebuie să te gândești la numele societății, dar și la obiectul principal de activitate ales pe baza codurilor CAEN. O societate, indiferent de tipul ei, poate avea un singur obiect principal de activitate, însă poate avea mai multe obiecte secundare. Odată ce știi numele companiei și codurile CAEN, poți trece la următorul pas. Nu uita să verifici disponibilitatea numelui ales pe site-ul Registrului Comerțului și să îl rezervi.

  1. Pregătirea documentației

Conform legislației în vigoare, pentru înființarea unui SRL ai nevoie de următoarele documente: rezervare denumire firmă, act constitutiv, decizie asociat unic/hotărâre AGA, dovada sediului social (contract de vânzare-cumpărare, act proprietate, act de succesiune, contract de comodat, etc.), acordul vecinilor și al asociației de proprietari (pentru situația în care sediul social va fi într-un apartament), cerere certificat constator, dovada plății taxelor legale, anexă contor de cuvinte. Adițional la acest dosar de înființare, ai nevoie și de specimen de semnătură și de o declarație de asociat unic. Capitalul social minim este de 200 lei – trebuie să îți deschizi un cont la o bancă și să depui această sumă, iar dovada vărsării capitalului se anexează la dosar. După ce societatea a fost înființată, această sumă poate fi folosită în interesul desfășurării activităților comerciale.

  1. Depunerea documentelor la Registrul Comerțului

După ce te asiguri că ai toate actele necesare, trebuie să le depui la Registrul Comerțului, instituția care îți va elibera în termen de maxim 3 zile certificatul de înmatriculare al societății. Ulterior, va trebui să obții și codul de identificare fiscală și numărul de TVA – înregistrarea în scopuri de TVA a unui SRL nu este obligatorie de la început, ci doar după atingerea plafonului de 300.000 lei. În funcție de domeniul în care va activa societate, vei fi nevoit să obții diferite avize și licențe de funcționare.

Colaborarea cu un avocat poate continua și după înființarea societății pentru că ajutorul său e binevenit oricând. Mai bine previi anumite probleme și te asiguri că totul va merge bine și că operațiunile pe care le realizezi respectă legea decât să apelezi apoi la un avocat specializat în dreptul afacerilor pentru a îndrepta erorile. 

Lasă un Comentariu...

*