6 idei de distracții indoor și outdoor pentru întreaga familie

În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai dificil să petrecem timp consistent și de calitate cu întreaga familie. Suntem atât de ocupați cu propriile noastre vieți personale, încât cu greu ne mai facem timp să vorbim și să împărtășim experiențe sau povești cu membrii familiei. Totuși, ori de câte ori petrecem timp în familie se consolidează legătura familială, performanțele academice ale copilului se pot îmbunătăți, copilul va învăța să își dezvolte abilități parentale și vor exista mai puține șanse de violență, de abuz de droguri și alte probleme de comportament.

Distracțiile superficiale, cum ar fi televizorul, jocurile video și telefoanele mobile îi împiedică pe membrii familiei să petreacă timp alături de cei dragi. Iată câteva activități în familie pe care le puteți face în orice zi sau la sfârșit de săptămână:

  1. Pescuitul este una dintre cele mai relaxante, ba chiar am putea spune terapeutice activități. În plus, este și o activitate care îi poate mulțumi pe toți membrii familiei. Chiar dacă veți practica pescuit staționar, copiii vor aștepta cu nerăbdare și cu entuziasm să prindă prima lor captură. Mama, la rândul său, se poate bucura de liniștea naturii și de peisaje minunate. Și, se știe că timpul petrecut pe baltă este destul de obositor, așa că sunt șanse uriașe ca la întoarcerea acasă, copiii să nu mai ceară la televizor, ci să adoarmă rapid.
  2. Campingul poate fi una dintre cele mai palpitante aventuri. Cortul va fi protagonistul principal al acestei distracții în natură, dar la fel de bine puteți spori distracția și cu alte obiecte. O butelie vă permite să serviți un ceai fierbinte în natură, o minge vă îndeamnă să vă jucați, iar dacă veți campa în apropiere de munte, puteți urca și pe vârf de munte, iar pe drum să culegeți tot felul de pietre, frunze sau ghinde. În multe zone de camping se practică și pescuitul, așa că vă puteți echipa cu bărci gonflabile de pescuit, dar nu înainte de a vă asigura că cei mici înțeleg cât de important este să respecte câteva reguli și să vă asculte tot timpul.
  3. Noapte de film interactiv. Urmăriți un film împreună ca o familie. Poate fi un film amuzant, dar puteți viziona și un film cu mesaj controversat, despre care puteți discuta ulterior. În felul acesta, copilul învață lecții valoroase. De asemenea, puteți viziona documentare adecvate vârstei despre problemele de mediu sau mondiale și puteți stimula tot felul de discuții în jurul acestor subiecte.
  4. Gătiți și mâncați împreună. Există o vorbă care spune că familia care mănâncă împreună, rămâne împreună. Așadar, stabiliți o zi pe săptămână când toți ai casei vă adunați în bucătărie și pregătiți masa. Vă puteți inspira din bucătăria mondială pentru a vă bucura de delicatese din diferite țări. Este o experiență în urma căreia copiii vor învăța ce înseamnă munca în echipă și la ce rezultate gustoase poate duce.
  5. Vizitați muzee. În fiecare oraș există câteva muzee cu tematici diferite, care îi pot oferi copilului noțiuni noi despre viața marină, despre istorie sau despre astrologie. Muzeele științifice se concentrează pe afișarea statică a obiectelor, în timp ce muzeele de artă vor îmbunătăți cunoștințele estetice și generale ale copilului.
  6. Jocuri de masă. Un weekend încărcat de distracție nu trebuie să coste o avere. Jocurile de masă, cum ar fi scrabble, reprezintă o modalitate excelentă de distracție pentru toți membrii familiei. Aduceți la masă vechile jocuri și învățați o nouă generație să se joace.

În cele din urmă, vizitele la o grădină zoologică, la o grădină botanică sau într-un parc tematic sunt modalități minunate de a petrece timp plăcut în familie. Astfel de activități sunt întotdeauna surprinzătoare, relaxante, vă ajută să vă conectați cu natura și să deveniți o familie din ce în ce mai consolidată, mai iubitoare și mai armonioasă.

Lasă un Comentariu...

*