Natura ne demonstrează din nou că este un arhitect iscusit, chiar dacă de data aceasta colaborează cu omul.
Podurile au fost create de-a lungul timpului pentru a ne facilita accesul în zone greu accesibile, pentru a traversa ape și depresiuni, dar tot natura ne-a demonstrat cât de fragilă poate fi opera noastră uneori și că nimic nu-i poate sta în cale, indiferent cu ce material am lucra, lemn, piatră sau oțel.
Cu toate acestea, există un material, lucru în lumea aceasta care nu poate fi dărâmat, nu poate fi doborât de vâltoarea apelor, de puterea cu care ea coboară din amonte. Ramurile arborelui de cauciuc modelate și dirijate de mâna omului, cu timpul, s-au transformat în poduri vii.
Rezistența lor a fost deja testată, dovada este prezența lor, la fel de bine înrădăcinată.
Un astfel de pod viu poate fi realizat în aproximativ 500 de ani, motiv pentru care fiecare generație are responsabilitatea de a-și învăța urmașii cum să aibă grijă de arborele de cauciuc, cum să-i dirijeze ramurile și să le lege. Nu este complicat, dar este nevoie de timp, răbdare și de dorința de a contribui la ceva mult mai măreț, de care se vor bucura urmașii urmașilor lor.
Sunt poduri vii pentru că ele nu se opresc din dezvoltare, din clădirea lor atipică, neconvențională, poate chiar bizară, dar extrem de rezistentă, cresc de la un an la altul, îți întind ramurile și se prind, se sudează pentru a nu-și mai da drumul niciodată.
