Fondurile Prima Casă, epuizate rapid!

fonduri prima casa

Fondurile Prima Casă se apropie de sfârșit. Ținând cont de zvonurile conform cărora anul 2016 ar fi ultimul în care programul ar mai fi viabil, numărul dosarelor este foarte crescut. Valoarea totală a fondurilor pentru acordarea de garanții se ridică în cursul acestui an la suma de 378,43 milioane de […] mai mult »

Ce se întâmplă cu programul Prima Casă în anul 2016

ce se intampla cu programul prima casa

Cu toate că până la momentul de față nicio bancă din România nu a anunțat explicit că se retrage din acest proiect, sunt bănci precum Alpha Bank care încă de la începutul anului au suspendat programul, iar altele precum Raiffeisen sau CEC Bank care și-au înăsprit condințiile de acordare de […] mai mult »

De la „prima casă” la „a doua casă”

prima casa

Cu toții cunoaștem Programul „Prima Casă”. În cazul noului program „a doua casă”, s-a schimbat faptul că proprietarii de locuințe achiziționate sau construite vor putea cumpăra o locuință garantată de stat mai mare și mai scumpă. Programul “a doua casă” vine în sprijinul celor care și-au întemeiat o familie: „Au trecut […] mai mult »

Refinanțare – ce presupune și ce costuri implică?

Refinanțare

Datorită dobânzilor mai mici decât în anii precedenți, printr-un produs de refinanțare rata lunară de rambursare a unui credit poate scădea substanțial, în anumite cazuri putând ajunge chiar și la jumătate din rata inițială. În ultima perioadă se tot vorbește despre posibilitatea de refinanțare a unui credit contractat în trecut, […] mai mult »

Top 3 credit imobiliar

credit imobiliar

Dacă doriți să achiziționați o locuință și nu aveți banii necesari și nici nu vă încadrați la condițiile impuse de programul Prima Casă, o soluție ar fi să accesați un credit imobiliar oferit de băncile comerciale de pe piață. Iată care sunt cele mai avantajoase trei oferte în acest moment! […] mai mult »

Credite ipotecare – avantaje și dezavantaje

Credite ipotecare

Creditele ipotecare reprezintă produse financiare puse la dispoziție de către bănci persoanelor care vor să facă o investiție în domeniul imobiliar. Să vedem care sunt avantajele și dezavantajele acestor credite! În prezent pe piața financiară puteți accesa credite ipotecare care se adresează acelor persoane care intenționează fie să cumpere un […] mai mult »

Construcția casei cu Prima Casă!

Prin acest program puteți să achiziționați o locuință veche sau nouă ori una care se află în diverse stadii constructive, dar să și faceti o construcție cu Prima Casă. Iată ce trebuie să știți! Daca vreți să construiți cu Prima Casă, soluția este una destul de avantajoasă, creditul având în […] mai mult »

Condiții Prima Casă

Conditii Prima Casa

Condiții Prima Casă – pe lângă avansul minim, trebuie  este necesar să prezentați băncii o serie de documente. Atenție și la costuri! Creditele prin Prima Casă se acordă pe o perioadă de 30 de ani, iar banii obținuți pot fi folosiți atât pentru cumpărarea, cât și pentru construirea unei locuințe. […] mai mult »

Prima Casă 2015

Prima Casa 2015

Pentru programul Prima Casă 2015 , Guvernul a aprobat deja printr-o hotărâre plafonul de garantare. La acesta se adaugă și banii care au fost alocați băncilor în 2014 și care nu au fost folosiți până la data de 31 decembrie 2014. Lansat pe piață începând cu 2009, Prima Casă se […] mai mult »