8 lucruri pe care nu le știi despre funcționarea combinei frigorifice

Cât de important este frigiderul pentru tine? Îți mai aduci aminte câți bani ai scos din portofel pentru a cumpăra o combină frigorifică ca aceasta?

 

8 lucruri pe care nu le știi despre funcționarea combinei frigorificeLa momentul respectiv știai că ai nevoie de un model nou pentru a face față cerințelor tale, pentru a-ți conserva mâncarea în condiții de igienă superioară, o perioadă mai lungă de timp. Ți-ai dorit o combină frigorifică nouă pentru mai mult spațiu, dar și pentru un aspect proaspăt și elegant în bucătăria ta.

Cu toate acestea, în prezent, de câte ori te mai gândești la acest produs? Este un bun de drept pe care l-ai cumpărat datorită funcțiilor sale inovatoare, datorită brandului care-ți inspiră încredere, precum acesta, și nu un no name fără garanție, iar acum combina ta frigorifică stă retrasă într-un colț, fără să facă zgomot. Pentru că, da, modelele zilelor noastre nu numai că sunt mult mai economice când vine vorba de consumul de electricitate, fiind îmbunătățite cu până la 70% față de modelele vechi, dar sunt și mult mai silențioase.

În ciuda acestor aspect, în ciuda faptului că combina noastră frigorifică merge fără întrerupere 24 din 24 de ore, grija noastră față de ea este minimă. Cu siguranță facem curat periodic în interiorul său, însă nu avem habar că sunt și alte lucruri de care ar trebui să ținem cont, care i-ar prelungi viața, iar nouă confortul din locuință.

Totodată, este importantă să știm cum funcționează corect o combină frigorifică, atât din prisma costurilor, cât mai ales datorită alimentelor pe care le depozităm aici și le consumăm zi de zi. Și acestea se traduc tot prin costuri, mai ales dacă suntem nevoiți să renunțăm la ele pentru că în timpul conservării a avut loc vreun incident.

Așadar, pentru ca o combină frigorifică să funcționeze la parametri optimi, să ne mențină mâncarea proaspătă, iată care sunt cele 8 lucruri pe care trebuie să le ai în vedere:

1. Bacteriile care te pot îmbolnăvi se dezvoltă rapid în frigider, mai ales dacă în interiorul lui nu există o anumită temperatură care să împiedice acest lucru. Astfel, orice grad care depășește 4,5 grade Celsius devine un inamic pentru frigider, pentru mâncare și pentru tine. Așadar, asigur-te că temperatura din interiorul frigiderului este sub 4 grade.

2. După aerul condiționat, frigiderul este cel mai mare consumator de energie din locuință. Cu cât setezi temperatura mai jos cu atât mai mult curent el va consuma. În concluzie, pentru a obține un mediu sigur pentru alimente, fără să plătești mai mult la factura de întreținere, temperatura din interiorul frigiderului ar trebui să fie undeva între 1,6 și 4 grade Celsius.

3. Unele combine frigorifice moderne sunt prevăzute cu ecran la exterior, montat pe ușa, care-ți permite să analizezi în permanență temperatura din interior. Pentru cele lipsite de această tehnologie poți să folosești un termometru special, pe care să-l introduci în interiorul combinei frigorifice.

Termometrul trebuie verificat cu regularitate, mai ales atunci când se face trecerea de la un sezon la altul, pentru că setările făcute pe timp de iarnă s-ar putea să nu corespundă celor din sezonul estival.

4. Temperatura din interiorul combinei frigorifice nu ar trebui setată între -17 și -15 grade Celsius.

5. O combină frigorifică funcționează cel mai bine atunci când suprafața din interiorul său este ocupată în proporție de 70-80%. Așadar, dacă pleci în vacanță și nu vrei să deconectezi de la sursa de energie combina frigorifică, umple cu apă niște sticle sau alte recipiente și depozitează-le în interior.

6. Păstrează combina frigorifică curată, atât la interior cât și la exterior. Pentru a funcționa la parametri optimi, o dată, cel mult de două ori pe an, trebuie curățat chiar și condensatorul (grilajul) din spatele aparatului. Cu cât mai încărcat de praf este acesta cu atât mai greu va funcționa, împiedicând răcirea freonului supraîncălzit.

7. Un alt lucru pe care ar trebui să-l mai testezi este ușa combinei frigorifice, cât de bine se închide. Pentru a depista acest lucru poți să te folosești de o bancnotă, pe care să o plasezi între ușă și marginea frigiderului. Închide ușa. Încearcă să tragi bancnota afară. Dacă aceasta este extrasă fără a întâmpina dificultăți atunci este nevoie de o curățare atentă a garnituri ce face închiderea etanșă a combinei.

8. Pentru a te bucura de alimente proaspete mai mult timp, trebuie să știi faptul că produsele precum pătrunjelul, salata sau spanacul preferă un mediu cu mai multă umiditate, în timp ce fructele, precum citricele au nevoie de un aer uscat. Așadar, dacă ai o combină frigorifică cu controlul al temperaturii încearcă să ții cont de aceste aspecte atunci când vei depozita alimentele la rece.

sursa foto: www.laurensthoughts.com

Lasă un Comentariu...

*