DIY- Cum să-ți decorezi casa cu un buget redus?

Am tot auzit expresia „Home is where the heart is” (trad. Acasă este oriunde îți e inima) și rămâne una dintre cele mai adevărate zicale, ca să zic așa. Acest spațiu călduros și confortabil în care ne refugiem alături de familie și prieteni se transformă din casă în acasă. Aici ne petrecem diminețile la cafea în bucătărie, serile la televizor și weekend-urile lenevind pe canapeaua preferată. Familia se mărește pe măsură ce copiii vin în viața noastră și se contractă în momentul în care acești se mută. Singurul lucru constant rămâne acasă.

DIY1

Picture 1 of 12

Acest acasă nu trebuie să fie un spațiu impersonal, lipsit de creativitate și originalitate. Nu trebuie să dispunem de bugete nelimitate ca să ne transformăm locuința într-un de vis. La fel cum vă ziceam într-un alt articol, piața de DIY ( Do it yourself) a crescut și ne oferă oportunitatea de ne crea accesorii și decorațiuni cu resurse limitate. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt! Iată câteva idei pentru a-ți decora casa cu un buget redus.

DIY- Tips&Tricks

  1. Pentru iubitorii de cafea, următorul DIY va fi foarte util. Dacă vrei să păstrezi dezordinea la un nivel minim poți achiziționa o tavă de argint (o poți găsi la orice magazin de specialitate, la un preț redus). Cu ajutorul ei poți să organizezi spațiu și să creezi un post de cafea mic, unde să ții zahărul, lingurițele, aparatul de cafea etc. Funcționează foarte bine și arată la fel de simpatic 🙂

  2. Utilizează diferite obiecte vintage în moduri neconvenționale. Spre exemplu, această cupă de șampanie (foto) poate fi folosită ca un ghiveci sau vază. Într-un astfel de decor se poate integra perfect. Cupa se mai poate folosi la depozitat fel și fel de ustensile din lemn pentru masa din bucătărie. Totul depinde de gustul fiecăruia.

  3. Deși pare că trecem la un alt nivel de DIY, nu vă temeți! Este la fel de simplu. Căutați prin târgurile de vechituri sau prin anticariatele de mobilă după o masă ieftină care să deservească, ulterior, ca birou. Vopsește-o în orice culoare vrei tu, care să se potrivească cu designul casei tale, iar apoi, adaugă un strat superior de poliuretan. Și, voila! Ai un nou birou unicat și original.

  4. La fel ca în cazul biroului, poți achiziționa orice altă piesă de mobilier care ți-a furat atenția și să o recondiționezi. Tot ce trebuie să faci este să găsești mobilă ieftină și o culoare îndrăzneață. Deși mobilierul pictat nu este pentru toată lumea, dacă ai un buget restrâns, poți face adevărate minuni cu puțină vopsea. Fie că îți dorești o comodă vintage sau un dulăpior pentru depozitat, poți alege opțiunea DIY, în locul costisitoarelor piese de mobilier de la showroom-urile de specialitate.

  5. Dedicăm acest punct pentru femei. Pentru că ele au nevoie de o opțiune DIY pentru multitudinea de coliere, inele și brățări care stau înghesuite în gentuțe sau cutiuțe de bijuterii. Eu, spre exemplu, de-a lungul anilor, am tot achiziționat o grămadă de boluri care mai de care mai simpatice, cu diferite modele. Decât să le țin în dulap, fără nicio întrebuințare, putem să depozităm toate aceste bijuterii în ele. În acest fel, organizăm pe categorii toate aceste bijuterii iar rezultatul va fi unul unicat și personal. La fel poți să îți organizezi și produsele de machiaj 🙂

  6. Cu toții avem o obsesie. Eu am pentru ciocolată, dar în acest caz nu se pune 🙂 Mama, de exemplu, are o obsesie pentru pernuțe. Are patul plin de ele, canapeaua frumos accesorizată cu o sumedenie de perne frumos colorate. Și da, poate calculate individual nu costă foarte mult. Dar dacă le adunăm realizăm că investiția este destul de măricică. Uneori chiar se întamplă să cumpărăm astfel de accesorii și să nici nu avem unde să le așezăm. De aceea, pentru a economisii bani poți să îți confecționezi propriile tale perne. Iar cea mai bună parte este că nu trebuie să fii croitoreasă, poți să folosești lipici pentru țesături.

  7. La fel se poate proceda și în cazul scaunelor. Dacă ai un set de scaune de care pur și simplu te-ai îndrăgostit și nu mai sunt chiar în cea mai bună condiție, nu trebuie să le arunci! Prin metoda DIY, poți retapița scaunele exact așa cum îți dorești. Tot ce trebuie să faci este să găsești materialul preferat și puțină vopsea pentru picioarele scaunelor. În acest fel, economisești și bănuții, dar salvezi și piesele de mobilier preferate de care te-ai atașat.

  8. Aceste târguri și anticariate de mobilă despre care vorbeam anterior sunt foarte folositoare. Deși trebuie să depui puțin efort și să vezi dincolo de acea formă brută a pieselor de mobilier. Odată ce te obișnuiești cu acest tip de shopping, devine foarte util. Regula generală este de a cumpăra lucrurile noi, acolo unde contează: covoare, lenjerie de pat, canapele etc. Apoi, restul mobilierului îl poți găsi în astfel de locuri. Câteva operațiuni de DIY și ți-ai transformat casa după gustul și preferințele tale.

  9. Dacă atunci când te muți într-o nouă locuință și ai deja o mobilă de bucătărie, care nu e tocmai pe gustul tău și modernă, poți să o transformi fără prea mult efort și într-un timp record. Tot ce trebuie să faci este să alegi o culoare care să îți placă și care să se potrivească cu designul locuinței și apucă-te de treabă. În doi timpi și trei mișcări ai o mobilă de bucătărie nouă, iar restul căminului se va arata diferit, și el.

  10. Și hainele tale trebuie să se simtă speciale. Mai ales că noi, femeile, știm cât investim în garderobă (mai degrabă bărbații sunt cei care știu, cu exactitate, cât cheltuim), hainele noastre trebuie să fie păstrate în condiții propice. Dacă de dressing v-ați ocupat deja, umerașele pot fi și ele personalizate. Nu le arunca pe cele vechi! Tot ce trebuie să faci este să cumperi un spray auriu, sau autocolant în modele diferite și să te apuci de lucru manual. Vor arăta super in no time 🙂

Lasă un Comentariu...

*