Dacă vă simțiți puțin copleșiți de tot haosul care învăluie sezonul sărbătorilor de iarnă, luați în considerare să adoptați o atitudine mai minimalistă. În principiu, filosofia minimalistă ne încurajează să ne concentrăm mai puțin pe lucrurile materiale, și să ne axăm mai mult pe acele lucruri care contează, cum ar fi timpul, sănătatea, cei dragi sau orice alt aspect care are o importanță personală semnificativă.
Oferiți cadouri mai atente. Nimănui nu îi place să primească lucruri pe care nu le folosește și care vor ajunge undeva în capătul unui raft, colectând praf de-a lungul timpului sau articole ieftine care se strică de la prima spălare. Dacă veți oferi cadouri despre care știți că persoanele dragi chiar au nevoie, acestea nici nu vor fi aruncate la gunoi, nici nu vor acumula praf. Vor fi apreciate și folosite și, de asemenea, veți preveni risipa de resurse, precum energia și apa care au fost investite pentru a fabrica acel articol. Asigurați-vă, așadar, că oferiți cadouri durabile și necesare.
Reduceți risipa de ambalaje. Cu toții ar trebui să ne gândim la numărul de copaci, de coloranți și de substanțe chimice care sunt folosite la fabricarea ambalajelor pentru cadouri, ambalaje care ajung imediat la groapa de gunoi. Pentru a reduce impactul, luați în considerare opțiunea de a împacheta cadoul într-un alt cadou, cum ar fi o eșarfă, un fular, o pereche de mănuși, un pulover, în genți și sacoșe textile, și așa mai departe. Puteți chiar să împachetați cadourile în materiale textile care pot fi folosite în bucătărie ca suport pentru farfurii sau șervețele. Ziarele reciclate reprezintă, de asemenea, un material unic pentru împachetarea cadourilor. Atunci când vă desfaceți propriile cadouri, încercați să desfaceți cu multă grijă, pentru a putea refolosi ambalajul cu altă ocazie, inclusiv hârtie, panglici și fundițe.
Realizați decorațiuni și ornamente pentru Crăciun. În loc să cheltuiți sume mari de bani pe decorațiuni generice, puteți crea propriile decorațiuni personalizate și ornamente minunate. Le puteți folosi apoi pentru decorarea locuinței și pentru împodobirea pomului de Crăciun. De asemenea, ornamentele realizate manual pot fi oferite în dar persoanelor dragi. Iar dacă aveți copii, atunci trebuie să îi implicați în astfel de activități creative. De exemplu, puteți realiza propriile coronițe de Crăciun pe care le puteți împodobi cu decorațiuni din lemn, cu nuci și conuri, cu fundițe din iută sau cu felii de portocală.
Renunțați la bradul de Crăciun. Sună dureros, dar e mai sănătos pentru planetă. Brazii artificiali sunt, de obicei, fabricați din plastic din clorură de polivinil și alte substanțe chimice dăunătoare mediului, în timp ce brazii naturali ar oferi un beneficiu mult mai mare dacă ar fi lăsați în pământ. În schimb, ieșiți la plimbare în zonele naturale din apropierea casei și poate veți găsi o ramură de brad pe care o puteți împodobi cu lumini și alte decorațiuni de Crăciun. Puteți folosi și o plantă în ghiveci pe care este posibil să o aveți deja în casă. Aceste opțiuni nu vor dura ore pentru a fi instalate și demontate, sunt mai prietenoase cu bugetul și, cel mai important, vor pune mult mai puțină presiune asupra mediului.
Adăugați puțină verdeață. Uneori, tot ce avem nevoie este puțină verdeață. În loc să optați pentru beteală artificială sau pete de culoare exagerate, puteți să vă strecurați în natură și să culegeți o creangă căzută sau o ramură de brad. Crengile și ramurile de brad sunt perfecte pentru decorul de Crăciun și pentru agățarea ciorapilor tricotați, în timp ce conurile de pin aduc cu adevărat o senzație modernă și minimalistă decorului de Crăciun.
Esența minimalismului este despre simplitate și despre achiziții bazate numai și numai pe nevoi. Este minunat să oferim cadouri semnificative, care vor fi apreciate și folosite sau să creem noi înșine cadouri și ornamente de Crăciun. Minimalismul ne invită să reflectăm asupra celor dragi și să oferim cadouri care înseamnă cu adevărat ceva și care vor fi prețuite ani la rând.