Totul despre ghivecele pentru plante

Florile, plantele decorative sunt minunate atât în interiorul locuinței, cât și în exteriorul ei. Ele dau culoare și căldură spațiului, însă pentru a ne bucura de frumusețea lor trebuie să le îngrijim și ocrotim ca pe proprii copii. Fiecare plantă vine la pachet cu un set de reguli, reguli în care introducem chiar și ghiveciul. Tot ce trebuie să știi despre ghivecele pentru plante desbatem aici.

ghivece pentru plante (1)

Picture 1 of 9


Unele plante decorative sunt atât de frumoase încât nu mai au nevoie de nimic altceva, simpla lor prezență este suficientă pentru a desăvârși un loc, a crea un tablou unic și atunci felul cum arată ghiveciul prea puțin contează. Cu toate acestea, nu trebui să neg faptul că niște ghivece inspirate, colorate, originale nu aduc un plus de farmec atât plantei decorative, mai ales dacă vorbim despre o plantă fără flori, cât și decorului unde acesta este surprins, iar acesta poate reprezenta însăși grădina noastră.

Însă, când am spus că vom afla totul despre ghivecele pentru plante nu am făcut referire doar la partea vizual. Este adevărat ne place frumos, însă cât de mult poate acesta influența dezvoltarea armonioasă a iubitei noastre flori. Din toate aspectele pe care trebuie să știm, acesta poate este chiar ultimul de care ar trebui să ținem cont. Așadar, cât de importante sunt ghivecele pentru plante și ce ar trebui să știm despre ele?
1. În primul rând trebuie să ținem cont de dimensiune. Pe lângă acel aspect armonios ce rezultă din proporționalitatea dintre plantă și ghiveci, ea poate influența bunăstarea florii noastre. O plantă mică într-un ghiveci uriaș nu numai că arată neplăcut, dar pentru că aceasta absoarbe doar o cantitate redusă de apă, conform necesarului său, restul apei va rămâne în pământ, iar excesul se va traduce în timp prin putrezirea rădăcinilor. Avem și cazul opus, când planta este mult mai mare decât ghiveciul. Din nou o imagine nu tocmai plăcută, dar ceea ce deranjează cu adevărat este faptul că floarea noastră are de suferit. Rădăcinile plantei vor acapara întregul interior, iar lipsa spațiului va conduce la o sufocare, la incapacitatea de a absorbi hrana din solul în care este plantată, în cele din urmă întâmplându-se inevitabilul, ofilirea sa.
2. Materialele din care sunt realizate ghivecele pentru plante

La acest capitol avem la dispoziție mai multe variante. Vom începe cu ghivecele pentru plante din plastic, unele dintre cele mai răspândite. Acestea sunt accesibile ca și costuri, disponibile într-o gamă variată de forme, culori și mărimi. Cu toate acestea există și un dar, iar acesta este că plasticul nu permite florilor să respire foarte bine. De aceea, orice ghiveci trebuie prevăzut cu orificii de evacuare, atât pentru apă, cât și pentru circulația aerului. Totodată, pentru că vorbim de un material care nu este foarte eficient la capitolul respirația plantei, evitați tasarea mult prea fermă a pământului.

Următorul material, unul dintre cele mai populare de altfel, cu care plantele se înțeleg foarte bine, este lut ars. Culoarea nu este foarte ofertantă, însă formele pe care le poate lua un ghiveci din ceramică sunt numeroase. În plus, trebuie ținut cont de faptul că rădăcinile florilor vor respira perfect într-un astfel de ghiveci și se vor dezvolta minunat spre plăcerea noastră. Dintre dezavantajele ghivecelor din lut ars se numără greutatea lor, nu sunt foarte ușor de manevrat și nici de curățat, dat fiind ca pe exteriorul pereților se pot forma alge. De asemenea, acestea se sparg destul de ușor, deci la capitolul fragilitate primesc o bilă neagră, iar materialul poros, nu numai că permite transferul de aer, dar permite și evacuarea apei, ceea ce înseamnă udări mult mai frecvente. Totuși, pentru a evita acest lucru, cu puțină sticlă pisată și nisip, așezate în straturi pe fundul ghiveciului din lut ars, veți asigura o drenare optimă.

Mai puțin comune sunt ghivecele pentru plante din sticlă. Combinația este inedită însă ar putea fi și de scurtă durată, dat fiind că nici sticla nu este foarte eficientă atunci când aducem în discuție respirația plantelor. În plus, pe cât de spectaculoase, pe atât și de scumpe sunt, asta dacă ne raportăm la ghivecele din plastic și la faptul că prezintă o rezistență scăzută la șocuri.

Ultimele două categorii, dar nu cele din urmă sunt ghivecele din lemn și metal. Deosebite ca și prezență, acestea sunt recomandate cu precădere plantelor de dimensiuni mari. Inconvenientul lor major este greutatea. Mult prea grele pentru a fi mutate dintr-o parte în alta atât ghivecele din lemn, cât și cele din metal trebuie obligatoriu să fie prevăzute cu tăvițe sau farfurii pentru a evita scurgerea apei în interiorul casei.

Lasă un Comentariu...

*