Oricine își dorește o casă mare și spațioasă, însă când vine vorba despre apartamente de exemplu, spațiul este destul de limitat. Totuși, există mici trucuri pe care le poți încerca pentru a crea senzația de spațiu mai mare, iar majoritatea sunt la îndemâna oricui.
Secretul constă în alegerile pe care le faci – de la tipul de mobilier sau perdele, până la obiectele de decor, toate acestea te pot ajuta să ai o casă cu aspect aerisit, spațios. Totodată, cromatica întregii locuințe poate influența destul de mult decorul general, iar dacă mergi pe culori deschise te vei bucura de multe beneficii: favorizează lumina naturală și oferă senzația de spațiu mai mare.
Dacă nu vrei să schimbi neapărat culoarea pereților, atunci te poți îndrepta spre alte soluții simple și eficiente care valorifică spațiul din casă. De exemplu, poți adopta stilului minimalist, care presupune să renunți la mobila veche și să alegi doar câteva obiecte decorative și funcționale reprezentative. De asemenea, există și alte moduri extrem de utile și moderne prin care îți poți face locuința să pară mai mare.
Iată trei astfel de soluții care nu implică costuri mari sau proiecte complicate și de lungă durată.
1. Utilizarea spațiului pe verticală
Utilizarea spațiului pe verticală presupune amplasarea mai multor obiecte pe pereți și mult mai puține pe podea. Este recomandat să optezi pentru mobilier suspendat, depozitare încorporată și să înlocuiești ușile clasice cu uși glisante. Astfel de uși vor scuti mult spațiu, pentru că vor oferi senzația de camere mai mari.
Totodată, este posibil să nu fi acordat atenție unor spații din casa ta pe care nu le folosești deloc, dar care au mare potențial, ca de exemplu cel de deasupra ușilor sau frigiderului.
2. Mobilier multifuncțional
Designerii de mobilier oferă în prezent numeroase tipuri de obiecte care să se încadreze perfect în locuințele mici și care să valorifice spațiul cu succes.
Când vine vorba despre living, un colțar pentru sufragerie este o soluție excelentă pentru această încăpere, deoarece majoritatea modelelor sunt și extensibile, așadar pot servi ca pat pentru oaspeți. În dormitor sau în baie poți instala diverse rafturi montate pe pereți, care vor scuti mult spațiu pe podea și pot înlocui dulapurile clasice.
3. Stilul minimalist
Acest concept pune accent pe simplitate, funcționalitate și valorificarea spațiului dintr-o locuință, așadar nu ar fi rău să-l iei în considerare dacă vrei să creezi impresia de încăperi mai mari. Este recomandat să te gândești bine la piesele de mobilier care îți sunt cu adevărat utile și să nu investești în lucruri pe care nu le vei folosi zilnic. De exemplu, în dormitor sunt suficiente un pat, două noptiere și un dressing (eventual încorporat în perete). În living poți amplasa doar o canapea și o mobilă de perete cu spațiu pentru câteva obiecte decorative și televizor.
Aceeași regulă se aplică și pentru bucătărie sau baie – stilul minimalist se poate adapta cu succes indiferent de scopul în care sunt utilizate încăperile, iar rezultatul final nu va însemna doar un aspect modern, ci mai ales unul spațios, aerisit și mai luminos.
În concluzie, poți încerca oricând una dintre ideile de mai sus pentru a-ți face casa să pară mai spațioasă. Sunt metode utile, rapide și extrem de accesibile din punct de vedere financiar.
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/appliances-architecture-ceiling-chairs-534151/