Cărămida se numără în prezent printre cele mai populare materiale de construcție, având câteva avantaje incontestabile ce țin atât de ordin estetic, cat și structural și economic
Cărămida este unul dintre materialele de construcție cu o adevărată istorie, fiind folosită încă din cele mai vechi timpuri, exemplele unor edificii precum zidurile Ierihonului, Marele Zid Chinezesc, Colosseum-ul din Roma ș.a.m.d., confirmând acest lucru. Domeniul producției de cărămidă se află într-o continuă evoluție, acest material fiind și astăzi printre cele mai des întâlnite în construcții. Unele statistici arată că în țara noastră peste 60% din construcțiile noi, realizate într-un an de zile, sunt făcute din cărămidă.
Ce este cărămida?
Acest material de construcție se obține prin combinarea celor patru elemente naturale (pământ, aer, foc și apă), amestecul având la bază argila, la care se mai adaugă și alte materiale precum nisip și diverși aditivi prin care se stabilește consistența și porozitatea. După ce este uscat la soare, acest amestec este apoi ars la temperaturi ridicate în cuptoare speciale.
Cărămidă are o arie largă de folosire, în domeniul rezidențial fiind folosită atât la realizarea structurilor de rezistență, cât si la zidurile de compartimentare, precum si la diferite finisaje interioare și exterioare, structuri de împrejmuire sau pentru pavaj.
Tipuri de cărămidă
Astăzi există pe piață mai multe tipuri de cărămidă. Între acestea se numără cele pline, cu goluri sau poroase. Cea plina presată sau cărămida clasică este cel mai simplu bloc ceramic și cel mai cunoscut, chiar dacă în prezent aceasta nu mai este atât de folosită pentru zidărie, deoarece nu are calitățile termoizolante pe care le prezintă celelalte tipuri moderne și necesită și mai multă manoperă. Are au ambele fețe netede, o întâlnim sub formă pătrată sau dreptunghiulară și se poate folosi atât la zidăria aparentă netencuită, cât și la zidăria de rezistență sau la diverse pardoseli.
La rândul lor, blocurile ceramice cu goluri se împart în trei categorii și anume: cu goluri verticale, orizontale și longitudinale. Prima categorie este cea mai des folosită în prezent la realizarea zidăriei, fiind avantajoasă la zidire și având calități bune din punct de vedere al izolării termice și fonice. Cele cu goluri orizontale au greutatea mai redusă și se folosesc cu precădere pentru pereții nestructurali de interior, nefiind recomandată folosirea lor în cadrul zidăriilor portante în zone seismice. Acest tip de cărămidă se poate utiliza la pereții despărțitori, indiferent de structura de rezistență pentru care ați optat. Cărămizile cu goluri longitudinale se folosesc în special la ridicarea pereților despărțitori.
Blocurile ceramice poroase se produc prin fasonarea masei argiloase cu diferite produse sau materiale combustibile și se utilizează în special la realizarea zidăriei neportante. Mai există și cărămida aparentă a cărei grosime este redusă, fiind destinată pentru placarea pereților, rolul ei fiind în principal unul decorativ, iar peste ea nu se mai aplică niciun strat de tencuială.
Avantajele cărămizilor
O construcție din cărămidă are o durată de viată ridicată, fiind solidă și rezistentă, având nevoie în timp de puține reparații, întreținerea unei astfel de construcții fiind simplă și ușoară. În plus, o structură din cărămidă poate suporta orice tip de învelitoare și poate avea aproape orice formă și înălțime dacă este consolidată cu beton armat.
Totodată, blocurile ceramice care implică goluri conferă structurii o bună izolare termică și fonică, în acest sens imobilele construite cu acest tip de cărămidă prezintă inerție termică naturală (se răcesc greu în timpul iernii și se încălzesc lent pe timpul verii). Trebuie remarcat și faptul că acestea sunt imune la atacul dăunătorilor și nu necesită aplicarea unor tratamente speciale, așa cum este în cazul lemnului. Nu în ultimul rând, cărămida este un bun material ignifug, putând să reziste la temperaturi de 1.000 de grade Celsius. Altfel spus, pentru că este tratat termic, acest tip de material de construcție rămâne neutru la orice fel de reacții și modificări ulterioare, adică nu arde, nu îmbătrânește, nu absoarbe apa (permite doar infiltrarea apei, ceea ce reprezintă un dezavantaj) și este stabilă la fenomenul îngheț – dezgheț.
