Cum alegi chiuveta pentru bucătărie?

Cu toate că de cele mai multe ori suntem tentați să acordăm o mai mare atenție mobilierului de bucătărie, prioritățile în această încăpere ar trebui să fie altele, iar chiuveta de bucătărie ar trebui să ocupe loc fruntaş în această situaţie.

 

Cum alegi chiuveta pentru bucatarie (1)

Picture 1 of 10


Este adevărat, imaginea de ansamblu este dată de culoarea și stilul dulapurilor, de blatul de bucătărie și de finisajele de pe pereți, însă, cel mai des utilizat obiect din acest spațiu este fără doar și poate chiuveta, indiferent cât de mult sau puțin gătim.

Astfel, pentru a fi siguri că ați optat pentru cea mai bună opțiune, înainte de orice achiziție credem că ar fi în avantajul vostru să știți câte ceva despre chiuveta pentru bucătărie.
Așadar, cum alegi chiuveta perfectă pentru bucătăria ta?

Iată o întrebare la care răspunsurile sunt mult mai numeroase decât te-ai aștepta, pentru că după cum vei vedea în cele ce urmează nu este importantă doar forma sa, contează materialul din care este realizată, dimensiunea, numărul de cuve și nu în ultimul rând accesoriile cu care ai putea să o achiziționezi.

  • 1. Câte cuve ar trebui să aibă chiuveta pentru bucătărie și cât de adânci să fie acestea?
    Chiuvetele cu care noi suntem obișnuiți sunt cele cu o singură cuvă, preponderent realizate din inox. Aceste chiuvete pentru bucătărie se poziționează în topul clasamentului atât prin prisma costului, cât mai ales datorită finisajul pe care inoxul îl poate oferi (mat, satinat, antiamprentă etc.), precum și datorită disponibilității formelor (pătrate, rotunde, dreptunghiulare etc). Avantajul major al acestor chiuvete este că având o singură cuvă, ocupă puțin spațiu în bucătărie, în plus, de cele mai multe ori cuva este suficient de adâncă cât să-ți permită să speli o oală de mari dimensiuni. Minusul apare atunci când ai farfurii la spălat și ai vrea în același timp să speli salata verde pentru masa de prânz. În momente ca acestea îți vei dori o chiuvetă cu două cuve.
    Tocmai de aceea în ultimii ani chiuveta din bucătărie începe să capete noi proporții, să devină tot mai lungă și mai adâncă, dobândind totodată și mai multe compartimente.
  • Chiuvetele cu două cuve de dimensiuni diferite sau dimensiuni egale îți permit să îndeplinești mai multe sarcini în același timp. De pildă, într-una din cuve poți pune carnea la dezghețat în timp ce în a doua poți spăla legumele. Dimensiunea cuvelor poate fi selectată în funcție de spațiul pe care i-l puteți aloca chiuvetei în bucătărie.
  • Chiuvetele cu trei cuve sunt deja un vis frumos pentru orice gospodină, pentru orice master chef. Acestea sunt ideale pentru bucătăriile de mari dimensiuni și în special pentru cei care doresc să instaleze un tocător de resturi alimentari într-o cuvă care să nu aibă acces sub nicio formă cu alimentele.

2. Ce formă aleg pentru chiuveta din bucătărie?

  • Dreptunghiulară, dar nu orice fel una care să amintească de stilul rustic, cu alte cuvinte din tablă, fontă sau ceramică, cu o singură cuvă, suficient de adâncă cât să-ți încapă și un set de farfurii în ea.
  • Dreptunghiulară cu suprafață pentru scurs vasele, realizată din inox, cu una sau două cuve.
  • Cu margini rotunjite sau cuvă rotundă. Aceasta din urmă îți oferă avantajul că poate fi instalată într-un colț al blatului de bucătărie.

3. Ce material să aleg pentru chiuveta din bucătărie?

  • Oțelul inoxidabil sau inoxul este unul din materialele cele mai rezistente, cu viața cea mai lungă, motiv pentru care numeroase modele de chiuvete pentru bucătărie sunt realizate din acest material. Un alt avantaj al inoxului este că se și curăță foarte ușor. În plus, aceste chiuvete din inox se pot integra cu ușurință în orice tip de bucătărie, mică sau mare, modernă sau clasică ori rustică.
  • Chiuvetele din porțelan, asemenea celor de pe acest site, pot oferi o eleganţă aparte acestei zone din buătărie. Totodată, prin textura lor inducându-ţi involuntar şi ideea de igienă, curat, o imagine foarte atrăgătoare mai ales în bucătărie. Cu toate acestea, un dezavantaj ce atârnă destul de greu în balanța alegerii este faptul că acest material se poate zgâria ușor, oalele și tăvile în care pregătești mâncare putând lăsa semne ireparabile pe suprafața chiuvetei din porțelan.
  • Piatra naturală pare să fie una din cele mai proaspete tendințe în materie de chiuvete de bucătărie. Pe lângă farmecul aparte, piatra naturală este foarte rezistentă la șocuri și zgârieturi. De asemenea, nici nu lasă la vedere stropi de apă uscați pe suprafața sa. Cu toate acestea, are câteva minusuri când vine vorba de pete și întreținere, piatra naturală fiind un material ce se pătează foarte ușor și are nevoie de o întreținere specială de-a lungul timpului. Totodată nu este de omis nici prețul, mai ridicat decât în cazul celorlalte materiale.

La capitolul materiale acestea nu sunt singurele opțiuni, chiuvetele din sticlă sau metal sunt alte două variante către care te poți orienta.

În plus, un alt aspect, care ar trebui luat în considerare pentru o imagine completă, este robinetul. Și în acest caz, pe lângă rolul estetic pe care acesta îl îndeplinește mai ales când este asociat unei chiuvete, robinetul mai întâi de toate trebuie să respecte ideea de funcțional. Și cu toate că bateria cu doi robineți, cu aspect rustic, este extrem de atractivă, ar trebui să vă gândiți și cât de practică este atunci când vreți să potriviți apa la o temperatură optimă. Din acest punct de vedere o baterie cu un singur mâner ar fi mult mai ușor de manevrat, însă din nou această alegere poate fi făcută în funcție de cât de mult timp petreceți în bucătărie.

Nu în ultimul rând trebuie văzut și materialul din care aceasta este realizată, pentru că cu cât mai gros este materialul din care este făcută bateria, cu atât mai rezistentă va fi aceasta de-a lungul timpului.

Sursa foto: www.homedepot.com

Lasă un Comentariu...

*