Acoperişul clasic de la COILPROFIL

De fiecare dată când mă plimb prin oraș nu pot să nu remarc clădirile vechi, cu ferestre înalte, cu detalii arhitecturale migăloase care în construcțiile actuale, contemporane, par să fie ignorate cu desăvârșire. Sentimentul pe care acestea mi-l oferă nu este de azi, de ieri, a fost tot timpul prezent, pentru că nu-i așa, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.

acoperis clasic coilprofil (1)

Picture 1 of 3

Pe astfel de clădiri eu le-am nominalizat ca fiind clasice, cu toate că, dacă ar fi să mă iau după apartenența stilului cu siguranță s-ar încadra într-o altă categorie.

Clasicul este nemuritor, elegant, sensibil și sobru în același timp, iar o casă clasică respiră prin toți porii această caracteristică, inclusiv prin intermediul acoperișului.

Contrar așteptărilor, acoperișul nu este doar o învelitoare ce te protejează în principiu de intemperii, îți protejează construcția efectiv, acoperișul este o parte extrem de importantă din arhitectura unei locuințe, el completează ceea ce ai început să clădești, de la prima cazma înfiptă în pământ pentru a realiza fundația casei și până la finisajele pentru care optezi în amenajarea interioară. O casă este un tot unitar, iar o casă clasică preferă linia în locul culorii și mai cu seamă linia dreaptă în locul curbelor.

Revenind la acoperiș, nici acesta nu face excepție de la regula de mai sus. Un acoperiș, fie el clasic, sau modern, raportându-ne la ponderea pe care o reprezintă în proiectul de casă și poziția lui în partea superioară a locuinței, extrem de vizibilă, are multe de spus.

Prin forma sa, prin materialele utilizate, prin culorile pe care le alegem oferim identitate locuinței, și de asemenea, continuăm stilul ce l-am început de la bază. Astfel, dacă vorbim de o locuință clasică un acoperiș în linii drepte, cu pante mici sau chiar și mai abrupte în tonuri de ciocolată, brun roșcat sau cărbune se va dovedi foarte potrivit pentru construcția în sine.

Totodată, lăsând esteticul la o parte, acoperișul trebuie să fie rezistent, să ne protejeze de frig, căldură, vânt și apă, trebuie să fie sigur, mai ales dacă ne gândim la faptul că este mai puțin accesibil. Reparațiile fiind mai dificile decât atunci când trebuie să înlocuiești o priză defectă, de exemplu.

Subliniind cele două aspecte, utilitate și înfățișare, mai rămâne o singură întrebare, ce tip de învelitoare respectă cele două condiții?

Tot analizând, am descoperit o variantă extrem de eficientă atât pentru locuințele clasice, mai cu seamă casele vechi ce sunt supuse reabilitării/renovării, cât și pentru construcțiile noi care vor să se impună printr-o imagine mai serioasă sau mai modernă, în funcție de preferințele proprietarului.

Tabla prefălțuită, cu variantele: Click și Faltz, este realizată cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generaţie, ce are la bază utilizarea unui oţel special, oferind rezistență și viață lungă acoperișului.

În plus, un avantaj de necontestat este gama diversificată de culori disponibilă care-ți permite să oferi casei imaginea dorită.

Astfel, tabla prefălţuită de la Coilprofil combină cu succes cele două aspecte de care aminteam mai sus.

Tot la capitolul avantaje trebuie să amintesc și faptul că acest tip de învelitoare se montează extrem de rapid și ușor, elementele de fixare nu sunt vizibile, lăsând la vedere un acoperiș perfect, fără întreruperi, oferă posibilitatea execuției unui acoperiș cu pante foarte mici (4–5°), preprofilarea longitudinală crește rigiditatea acoperișului, iar la cerere, tabla fălțuită poate fi prevăzută cu două microprofilări al căror rol este de a oferi rigiditate și un aspect mult mai plăcut.

Prin atributele ce o recomandă, tabla prefălţuită devine un element ideal pentru lucrări de renovare a clădirilor istorice, lucrări ce au în vedere evidenţierea valorii artistice a clădirii, dar şi pentru construcţiile noi cu arhitectură ultramodernă.

Lasă un Comentariu...

*