Construirea casei în zece pași

Pasul 4 Turnarea fundației

Aceasta reprezintă poate cea mai grea parte din construcția unei case. Mai întâi trebuie să faceți săpăturile necesare, care se fac fie manual, fie cu un excavator. Cel mai important aspect este respectarea fără niciun fel de abatere a cotelor din proiect. După finalizarea săpăturilor, se toarnă primul strat de beton în șanțurile realizate. Acesta este de fapt betonul de egalizare, care are rolul de a prelua neregularitățile terenului și de a fixa stâlpii de fundație.

Următoarea etapă constă în executarea armăturilor fundației cu fier beton și etrieri speciali. Tot acum se vor monta conductele pentru utilități, după specificațiile din proiectul tehnic, în acest fel putând fi făcute cu exactitate traseele conductelor, adâncimea lor, ieșirile spre exterior și pantele. Ulterior, se trece la turnarea betonului grinzilor de fundare. După ce betonul s-a uscat bine, acesta se decofrează. Urmează umplerea fundației cu pământ care se compactează bine, după care se pune un strat de pietriș, straturile de termo și hidroizolație și plasa de armare a plăcii de parter. Ultima etapă constă în turnarea plăcii peste fundație, ceea ce înseamnă că ați adus construcția la cota zero.

Continuare >> Vezi Pasul 5

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

2 Responses to “Construirea casei în zece pași”

Read below or add a comment...

  1. Eli says:

    F bun material, corect si la obiect.Multumesc !

  2. Marius says:

    Foarte bine explicate etapele construirii casei, toate etapele sunt extrem de importante. Un articol detaliat.

Lasă un Comentariu...

*