Construcția unei case implică numeroase alegeri, unele mai bune, altele mai puțin bune, însă pentru a lua mereu decizia perfectă trebuie să se cunoască de către viitorii proprietari principalele aspecte.
Deși este utilizat de foarte multă vreme ca materie primă în construcția caselor, lemnul a reînceput să intre în prim plan cu noul concept eco, fiind opțiunea aleasă de tot mai multe persoane.
Care sunt avantajele oferite de o astfel de construcție? Vom prezenta în continuare câteva dintre acestea, aspecte ce înclină foarte mult balanța către o casă de lemn, în detrimentul celor realizate din cărămidă.
#1 Poate fi personalizată
Orice persoană își dorește ca viitoarea casă pe care o construiește să se muleze cât mai bine pe gusturile și dorințele sale. Ce-i drept, o casă poate fi personalizată chiar și fiind din cărămidă, însă în cazul celor din lemn acest lucru se poate face mult mai simplu și mai ușor.
Ca exemplu, echipa litarh.ro, recunoscută pentru numeroasele proiecte de case din lemn realizate, folosește programe de proiectare foarte performante, astfel încât rezultatele se potrivesc perfect cu ceea ce își doresc viitorii proprietari.
#2 Este construită foarte repede
Știați că, spre deosebire de casele din cărămidă, construcțiile din lemn sunt realizate mult mai repede? Motivul principal este dat de faptul că mare parte dintre acestea sunt create din structuri prefabricate, iar îmbinarea lor se poate face chiar și în câteva zile.
Este evident că pentru a se putea realiza cât mai rapid și cât mai eficient e nevoie de o echipă profesionistă, însă timpul efectiv de construcție e mult mai scurt față de cel necesar ridicării unei case din cărămidă.
#3 Se poate ridica în orice sezon
Având în vedere că nu se lucrează cu beton, material ce are nevoie de anumite condiții meteorologice pentru a se întări, construcția unei case din lemn nu depinde de factorii meteo (precipitații, temperatură, vânt, etc.).
Prin urmare, pentru a construi o casă de lemn nu trebuie să se aștepte venirea sezonului cald ca să se poată demara acțiunea, ci se poate realiza în orice moment, indiferent de anotimp.
#4 Izolează foarte bine
Când vine vorba despre eficiența energetică a unei case trebuie să se acorde o importanță deosebită acestui aspect. Nici o persoană nu își dorește să locuiască într-o casă care pierde căldură pe timp de iarnă sau care nu oferă un mediu răcoros în perioadele toride ale verii.
Ce contează foarte mult cu privire la acest aspect? Evident că materialul din care sunt realizate. În acest sens, lemnul este de departe mult mai eficient din punct de vedere al izolației, menținând foarte bine căldura pe timpul iernii și oferind un mediu prielnic în perioada zilelor caniculare din vară.
#5 Nivelul de rezistență e ridicat
Având în vedere că ridicarea unei case e o investiție pe termen lung, nivelul de rezistență trebuie să fie privit cu prioritate. Ei bine, lemnul s-a dovedit a fi deosebit de eficient atunci când trebuie să absoarbă vibrațiile și șocurile, fiind totodată foarte elastic.
Acest aspect duce la creșterea rezistenței, chiar și în condiții extreme, cum ar fi de exemplu un seism puternic.
#6 Arată excelent
Trebuie să recunoaștem faptul că o casă din lemn inspiră putere, naturalețe și armonie. De asemenea, dacă se va arunca o privire și pe site-ul litarh.ro, la proiectele ce au fost finalizate, se poate observa că rezultatul final este unul ce impresionează din punct de vedere vizual, cu o estetică desăvârșită, un design elegant și oferă o combinație excelentă între aspectul natural și cel modern.
#7 Aduce beneficii sănătății și stării de spirit
Nu trebuie să omitem faptul că lemnul este un material 100% natural, ceea ce oferă oamenilor un mediu prielnic în care să se odihnească și în care să-și petreacă timpul. Atunci când locuiesc într-o casă din lemn oamenii se bucură de un miros specific, ce-i poartă parcă în mijlocul naturii, intră în contact cu un material ce nu conține sub nici o formă substanțe toxice, iar starea de spirit este una excelentă, pozitivă și încărcată de energie.
#8 Compatibilitate ridicată cu terenul utilizat
Referitor la etapele de construcție a unei case, în primul rând trebuie să se țină cont de calitatea și caracteristicile solului pe care aceasta se va ridica. Dacă în cazul construcțiilor clasice pretențiile sunt foarte mari, rezistența acestora fiind puternic dependentă de modul în care se prezintă terenul (dinamică, structură, înclinație, etc.), în cazul unor case de lemn acest aspect este important, însă ele se pot realiza cu succes chiar și în condiții mai puțin prielnice.
Cu toate acestea, pentru a se oferi acel grad de siguranță trebuie să se lucreze doar cu o echipă de profesioniști, motiv pentru care litarh.ro vine în ajutorul tuturor celor care își doresc o astfel de casă, prezentând tehnologie și tehnici de ultimă generație, suplimentar la experiența vastă câștigată de-a lungul timpului.
Prin urmare, casele de lemn au prezentat și prezintă una dintre cele mai bune opțiuni!