Interioare regale decorate în stilul victorian

Atunci când ne dorim să dăm prestanță unui interior, dacă vrem să-i dăm un aer impozant, stilul victorian este alegerea ideală. Este unul dintre cele mai prețioase moduri de amenajare interioară la care apelează numeroși designeri. El poate transforma un interior într-unul rafinat și elegant precum celor englezești.

Stilul victorian (1)

Picture 1 of 5

Apărut la începutul anilor 1800, stilul victorian și-a căpătat numele, așa cum îi spune și denumirea, după regina Victoria a Angliei. Se caracterizează prin culori puternice, lux și strălucire, iar elementele definitorii sunt desprinse din stilul gotic, neo-baroc, egiptean și oriental.

Acest stil a luat naștere atunci când în Anglia au fost introduse numeroase obiecte exotice, iar revoluția industrială din acea perioadă a permis ca toate piesele de mobilier să fie accesibile și celor care nu dispuneau de un buget foarte mare.

Odată cu trecerea timpului, stilul victorian a început să se mai simplifice, adaptându-se necesităților traiului actual. Din punct de vedere cromatic, acest stil este caracterizat de o combinație între tonurile mai întunecate de roșu și verde și cele strălucitoare precum auriu sau albastru. Pereții sunt placați cu lemn, în special în nuanțe de mahon, iar tapetul textil cu motive complicate. Se mai întâlnesc încăperi decorate în stilul victorian în care pereții sunt pictați cu aceste modele. Mobilierul este fabricat din lemn masiv cu vitrine largi, de cele mai multe ori fiind preferată esența de mahon, iar materialele textile folosite pentru tapiserii sunt cu modele florale. Mesele au blaturile din marmură, iar scaunele sunt cu spătare ovale. În saloane, sau chiar în dormitoare, se pot regări șeminee cu detalii din fier forjat, iar scaunele, pernele, canapeaua și fotoliile sunt de dimensiuni mari.

Interioarele decorate în stilul victorian sunt inundate de culoare și de gust regal. Caracteristicile principale într-o construcție victoriană sunt designurile complicate și pereții împodobiți cu tapet care te fac să crezi că ești într-o încăpere fie ea romantică, clasică sau chiar sobră. Un aranjament complex de culori deschise și închise, candelabre grele, folosirea marmurei și a lacului sunt, de asemenea, specifice interioarelor unei case în stilul victorian. Covoarele, fețele de masă sau cuverturile ar trebui să fie bogate în modele florale.

O casă în stilul victorian este caracterizată de dimensiunile impresionante, de spațiile deschise, ferestre generoase și fațade cu lambriuri orizontale, decorate cu materiale de construcție prețioase. În interioare regăsești o multitudine de obiecte de artă, de valoare, având ca scot înnobilarea încăperilor și de a arăta, la fel ca și în trecut, statulul social al proprietarului. Într-o astfel de casă victoriană este necesar să alegeți o paletă cromatică îndrăzneață, dar și simetria. Accesorile nelipsite sunt tablorile, covoarele, draperiile de mătase, obiectele din argint sau aur sau tapet decorativ.

Influența stilului francez sau a celui italian este semnificativă în amenajarea interioarelor. O casă victoriană este o marcă de prestigiu și onoare, astfel că designul trebuie să ofere o impresie puternică oricărei persoane care vede încăperea pentru prima dată. Stilul victorian rămâne ceea ce a vrut să fie de la bun început- un simbol pentru stabilitate, potență financiară, autoritate și respectabilitate.

Lasă un Comentariu...

*