Cum amenajăm eficient zona de joacă a copilului?

O mare problemă cu care se confruntă majoritatea părinților cu copii de vârstă mică este aceea a jucăriilor și a faptului că zecile de jucării amenință să invadeze întreaga locuință. Jucăriile reprezintă, într-adevăr, o componentă deosebit de importantă din viața copilului. Totuși, la fel ca în oricare alt aspect al vieții, echilibrul este soluția la toate problemele.

În ceea ce privește jucăriile, în mod ideal părinții ar trebui să îi ofere copilului un număr limitat de jucării și nu orice fel de jucării, ci în mare parte jucării care să stârnească imaginația copilului și care să nu sfârșească aruncate într-un coș sau uitate pe sub pat.

În al doilea rând, pentru starea de bine a părinților, experții îndeamnă părinții să aloce copiilor o zonă de joacă, indiferent că locuiesc într-o casă generoasă sau într-un apartament de mici dimensiuni. Deși nimeni nu contestă dragostea părinților pentru copiii lor, asta nu înseamnă că părinții nu își doresc o casă curată, ordonată, unde se pot relaxa după o zi de muncă și unde își pot primi prietenii în vizită. Asta poate fi cu putință doar dacă îi veți explica copilului că are voie să se joace doar într-o anumită zonă. În caz contrar, vă veți trezi cu jucării în balcon, în cămară, în sertarele cu haine și chiar și în frigider. Chiar dacă poate suna ca o măsură restrictivă, în realitate există foarte multe beneficii care derivă din această abordare. Nu vă oprește nimeni din a-i dărui copilului chiar și un perete întreg, pe care puteți lipi o tablă autocolantă și unde copilul poate desena și schița orice îi trece prin minte. Atunci când copilul va merge deja la școală, puteți dezlipi rapid autocolantul, fără nicio urmă.

Cum puteți influența pozitiv momentele de joacă ale copilului?

Probabil că știți deja că joaca nu este doar distractivă, ci este cea mai bună modalitate prin care copilul explorează lumea și învață o sumedenie de noțiuni înainte de a merge la școală. Cu alte cuvinte, fără joacă, lumea și mintea copilului ar fi cu mult mai limitate. Puteți să interveniți în joaca copilului și să o valorificați și mai mult, aranjând câteva zone de activitate, în special dacă locuiți într-o casă cu suprafață generoasă.

De exemplu, o zonă de bucătărie pentru joacă cu o masă și scaune, cu mobilier și vase de jucărie va oferi ore nesfârșite de joc imitativ. Majoritatea vaselor de jucărie, a oalelor, tigăilor și ustensilelor sunt destul de durabile, așa că se merită să investiți în astfel de jucării. Mai apoi, există și foarte multe obiecte pe care le aveți deja în casă și pe care i le puteți împrumuta copilului, cum ar fi boluri din lemn, caserole, vase mici, farfurioare și ulcioare. Fructele din lemn, precum și alte jucării din lemn, vor diversifica joaca copilului și îi vor stârni imaginația, așa că și în acestea se merită să investiți.

Unde amenajăm zona de joacă a copilului?

Atunci când configurați zona de joacă, nu omiteți faptul că, în general, majoritatea copiilor preferă să se joace destul de aproape de locul în care părinții își petrec cea mai mare parte a timpului. O zonă de joacă amenajată în camera de zi sau în camera de luat masa este adesea folosită mai des decât o zonă de joacă amenajată într-un dormitor aflat la etaj și departe de activitățile principale ale familiei.

Mai apoi, nu uitați nici faptul că cei mici adoră să imite activitățile părinților, de aici și faptul că fetițele doresc să fie mămici și să aibă grijă de păpușile lor, iar băieții doresc să se ocupe de sarcinile mai grele. O buturugă mică de copac poate fi ținută în interiorul casei, pentru ca cel mic să „bată cuie” și să scape de excesul de energie. În mod similar, un colț de păpuși va fi un loc special unde păpușile vor fi puse în pat în fiecare seară și întâmpinate dimineața. Colțul de păpuși poate fi amenajat cu un leagăn, cu o banchetă, cu un sertar pentru hainele păpușilor și cu tot felul de coșulețe pentru accesorii. Câteva haine simple, pelerine, pălării și accesorii vor înfrumuseța jocul copilului. Copiilor le place foarte mult să îmbrace tot felul de haine, să poarte accesorii, să se transforme în diverse personaje și să interpreteze tot felul de roluri.

De asemenea, puteți colecta obiecte naturale care pot fi utilizate în mai multe moduri în joaca copiilor. Pietrele, scoicile, conurile, castanele și nucile pot fi puse la dispoziția copiilor în coșuri mici sau alte recipiente și vor face parte din peisajul de joacă.

Lasă un Comentariu...

*