Intenția de a cumpăra produse ecologice și de a reduce utilizarea plasticului acasă și nu numai este una lăudabilă, însă ecologia pare a pune bețe în roate în primii ani de viață ai bebelușului. Dorim să oferim copilului tot ce e mai bun, de la alimente, hăinuțe, suzete, biberoane și până la șervețele și jucării, dar iată că nu întotdeauna știm ce alegeri ecologice să facem, așa că dorința de a ne crește copiii într-un mod cât mai ecologic se poate dovedi a fi copleșitoare.
Pe de altă parte, orice efort pe care îl depunem pentru a trăi mai ecologic se va merita pe deplin. Mai precis, a trăi în armonie cu mediul înconjurător îi poate învăța pe copii să analizeze impactul zilnic pe care îl au alegerile lor asupra mediului. În plus, ecologia merge mână în mână cu minimalismul, iar despre minimalism se știe că are puterea de a ne scăpa de stres. Fără lucrurile de care nu avem nevoie cu adevărat, ne putem concentra asupra a ceea ce este mai important, și anume frumusețea de a ne vedea copiii cum cresc și cum iubesc și ocrotesc natura.
Dacă doriți să vă reduceți nivelul de stres și să luați decizii mai ecologice, iată câteva sfaturi care vă pot fi de folos:
- Reduceți listele de cumpărături. Cultura modernă ne-a făcut să credem că avem nevoie de foarte multe lucruri pentru a ne bucura de o viață frumoasă și prosperă. Dar, în realitate, pentru a trăi o viață cu adevărat împlinită, avem nevoie de foarte puțin. Trebuie doar să găsiți o modalitate de a utiliza ceea ce aveți deja, fără a cumpăra mai multe lucruri. În întreaga lume, copiii sunt crescuți cu foarte puține mijloace și resurse și mulți dintre ei habar nu au care sunt cele mai la modă jucării. În plus, cercetările arată că atunci când cei mici au mai puține jucării, creativitatea și capacitatea lor de atenție sunt mult îmbunătățite. Iar când vine vorba de a crește copii deschiși la minte și îndrăzneți, interacțiunea umană și creativitatea părinților sunt mai importante ca orice. Pentru ei, vocea, blândețea și ideile năstrușnice ale părinților sunt forma lor preferată de divertisment. Așa că puteți crea împreună jucării din materiale reciclabile și puteți găsi oricărui lucru din jurul vostru o întrebuințare specială și un rol aparte în joaca de la amiază. De asemenea, atunci când achiziționați lucruri noi pentru uz personal, pentru casă sau pentru copii, încercați să optați pentru acele produse care au o durată de funcționare de cel puțin cinci ani. În esență, cumpărați lucruri durabile și rezistente. Când vine vorba de jucării, investiți în acele jucării care sunt potrivite pentru mai multe categorii de vârste, astfel încât să le puteți folosi pe măsură ce copilul crește și chiar să le puteți face cadou altor copii atunci când nu mai aveți nevoie de ele.
- Reutilizați tot ceea ce se poate reutiliza. Pe lângă a restrânge lista de cumpărături și pe lângă a cumpăra lucruri de înaltă calitate, puteți, de asemenea, să vă obișnuiți să reciclați și să reutilizați lucrurile într-un mod creativ, așa cum veți descoperi și aici. Puteți porni chiar de la lucruri mai simple. De exemplu, prosoapele vechi pot deveni cârpe de șters pe jos, păturile pot deveni corturi pentru cei mici, iar pernele pot oferi ore întregi de distracție.
- Reparați ceea ce se poate repara. Pentru că acum găsim în magazine absolut tot ceea ce ne poftește inima, ne-am obișnuit să aruncăm lucrurile cu mici defecte, știind că vom găsi rapid altceva. Totuși, ar fi minunat să începem să reparăm în loc să aruncăm. Pentru asta, aveți nevoie de câteva accesorii pentru a face reparații simple la domiciliu, cum ar fi un lipici și o trusă de cusut, pentru a coase nasturii care dau semne să cadă sau pentru a lipi încălțămintea atunci când pare că se dezlipește. La fel de bine, puteți lipi paginile cărților dacă cei mici au reușit să le rupă. Lipind cartea în loc să o aruncați, îi veți învăța pe copii cât de important este să avem grijă de lucrurile noastre.
În cele din urmă, este bine ca la sfârșitul duratei lor de funcționare, să aruncăm lucrurile într-un mod responsabil. Grija pentru lucruri la sfârșitul vieții lor înseamnă mai mult decât aruncarea lor la coșul de gunoi. Înseamnă să căutăm cea mai bună opțiune de a elimina lucrurile de care nu mai avem nevoie, fie că este vorba despre resturile alimentare care pot fi transformate în compost sau despre aducerea tuturor dispozitivelor electronice vechi la un punct de reciclare electronică.