Atunci când vorbim despre culorile alese pentru amenajarea unei locuinţe, negrul nu este una dintre favorite. Cei mai mulţi oameni preferă culorile neutre, pe cele calde, pastelate şi optează mai rar pentru tonuri mai puternice. Totuşi, negrul poate complimenta un decor, dacă este folosit într-o amenajare de bun gust.
Unul dintre avantajele negrului este versatilitatea sa. Acesta poate fi masculin, feminin, sobru, distractiv sau romantic, depinde doar de stilul amenajării. Mai mult, nu există restricţii cu privire la încăperea în care poate fi folosit, acesta putând fi integrat cu succes atât în living, cât şi în dormitor sau bucătărie. Nu vă fie teamă de negru, folosiți-l cât mai des posibil, pentru că elementele repetitive sporesc unitatea şi frumuseţea oricărui decor.
Iată câteva idei despre cum poate fi folosit negrul în amenajare:
Ca pată de culoare
Specialiştii recomandă să inseraţi în orice amenajare un element de culoare neagră. Negrul poate fi liniștitor, odihnitor pentru ochi, printre culorile vii folosite pentru personalizarea decorului. Prea multe tonuri pastelate sau electrice pot da amenajării un aspect haotic. Elementele negre sunt un liant pentru diferitele obiecte de decor şi pot delimita armonios spaţiul. De exemplu, ramele negre de oglinzi, poze sau tablouri puse pe perete delimitează perfect spațiul, care ar putea părea nedefinit. Mai mult, o măsuță de cafea neagră sau o servantă pot oferi un accent plăcut amenajării.
O altă notă de negru poate fi introdusă cu ajutorul unor perniţe, aşezate pe o canapea de culoare deschisă. Acestea vor da un aer elegant camerei. Dacă aveţi piese de mobilier, decorațiuni pe care nu ştiţi cum să le combinați între ele, negrul este soluţia. Acesta leagă nuanțele, indiferent de intensitatea lor, şi unifică astfel spațiul.
Negrul ca și culoare dominantă
Multă lume consideră că folosirea negrului într-o amenajare va întuneca deocrul. Chiar dacă negrul este atât de închis, acest lucru nu înseamnă că veți obține o amenajare întunecoasă. Trebuie doar să dozaţi în mod optim folosirea acestuia.
Negrul constituie baza perfectă, iar pentru a îl pune în valoare trebuie să îl accesorizați corespunzător. Într-o cameră în care negrul este predominant, alegeți câteva culori tari, care să iasă în evidență. Puteți alege orice nuanță, de la roz aprins, portocaliu, până la bleu, verde deschis. Negrul se potriveşte de asemenea foarte bine cu argintiul sau auriul, rezultatul fiind un aspect elegant. Combinaţia de negru cu roşu este şi ea una foarte reuşită. Şi aici trebuie să aveţi însă grijă, folosiţi doar accente de roşu pentru că prea mult va dezechilibra amenajarea..
Dacă vopsiţi peretele cu negru, alegeţi piese de mobilier în culorile amintite mai sus. Nu optaţi pentru negru peste negru, alternaţi sau stratificaţi vizual accentele de culori. Dacă aveţi un perete negru şi o noptieră sau un dulap în aceeaşi nuanţă, adaugaţi decoraţiuni albe sau colorate pentru a pune în evidenţă ambele culori.
Dacă doriți un decor în alb și negru, combinați piese și imprimeuri de dimensiuni diferite, de la foarte mic la foarte mare. În felul acesta veți crea mai multe puncte de interes, ce vor atrage cu ușurință orice privire.
Nu vă temeţi să folosiţi negrul în încăperile mici, chiar dacă acesta nu este tocmai recomandat pentru spaţiile de dimensiuni limitate. Negrul vă va ajuta să creaţi un spaţiu aparte, elegant şi original. Nu veţi da greş cu o combinaţie de pereţi negri şi decoratiuni albe sau colorate pentru a contrabalansa efectul.
Negrul poate fi utilizat în toate încăperile. Pentru dormitor, alegeţi o tăblie de pat neagră sau vopsiţi cu negru peretele din spatele patului. Amplasaţi deasupra fotografii cu ramă, care vă vor ajuta să creaţi o atmosfera intimă, relaxantă. Pentru restul încăperii, alegeţi tonuri deschise de gri. Negrul se poate folosi şi în bucătărie, aici fiind necesar să creaţi un echilibru cromatic. Contrastaţi elementele negre cu o masă albă sau o insulă albă, lucioasă. Pentru învoirarea spaţiului, adăugaţi şi alte pete de culoare. În cazul unui living cu prea mult alb, un perete negru va constitui un punct de atracţie. Pentru ca totul să se îmbine armonios, asortaţi cu o piesă de mobilier tot neagră, cum ar fi canapeaua.
Iată aşadar că negrul este extrem de versatil, nefiind neapărat întunecat sau sumbru. Dozaţi-l corespunzător, asortaţi-l cu alb sau roşu, adăugaţi accente de culoare şi veţi obţine o amenajare modernă, elegantă şi de bun gust.