Cum să iluminezi corect bucătăria?

Bucătăriile bine proiectate, cu echipamente și electrocasnice moderne, cu dulapuri elegante și blaturi texturale de piatră pot oferi o stare de bine, mai ales dacă sunt prevăzute cu accesorii de iluminare excelente care asigură o lumină plăcută și eficientă. La urma urmei, bucătăria este sufletul casei, așa că aici se gătește, aici se fac tot felul de planuri și aici se socializează. Prin urmare, bucătăria are nevoie de mai multe surse de iluminare.

În orice casă, lumina ambientală este sursa principală de iluminare în majoritatea camerelor. Ca sursă principală de iluminat în bucătărie, cu iluminarea ambientală se poate găti, se pot spăla vase și se pot face multe alte activități generale. Lumina ambientală este diferită de orice altă sursă de iluminare, deoarece poate proveni dintr-o sursă organică liberă, și anume soarele. La începutul zilei, lumina naturală a soarelui poate fi suficientă pentru a ilumina bucătăria. Dar, indiferent de ce moment al zilei este, iluminarea plafonului poate fi necesară pentru a oferi exact cantitatea potrivită de iluminare generală. Tipurile specifice de iluminat artificial în bucătărie includ – dar nu se limitează la – candelabre, lămpi cu pandantiv, iluminat încastrat și plafoniere.

 Totuși, corpurile de iluminare moderne pot face mult mai mult decât să ofere lumină. Mai exact, una dintre cele mai bune și mai rapide metode de a vă reamenaja bucătăria este cu un nou sistem de iluminare, așa că dacă v-a rămas gândul la cele două candelabre mici pentru zona insulei, poate că ar fi bine să le achiziționați și să oferiți bucătăriei o nouă înfățișare. Când vine vorba de instalare, ca regulă generală, un set de două lămpi suspendate în zona insulei de bucătărie ar trebui să fie instalate la cel puțin 30 de centimetri de centrul insulei și să existe cel puțin 60-65 de centimetri între blat și partea de jos a pandantivului. Un set de trei lămpi suspendate ar trebui să fie instalate la aceeași înălțime, distanțate în mod egal, și să fie la cel puțin 15 centimetri de la marginea insulei.

În timp ce lumina ambientală este utilizată pentru a vă permite să desfășurați tot felul de activități în bucătărie, adesea lasă umbre în zone care necesită mai multă lumină. Cu ajutorul unor corpuri de iluminat secundare, suprafețele de lucru și dulapurile sunt iluminate corespunzător, astfel încât să puteți pregăti mâncăruri în siguranță, să citiți rețete și să vedeți cu ușurință ingredientele de pe un raft. Astfel de corpuri de iluminare secundare includ, întâi de toate, banda cu Led, care este versatilă și excelentă pentru iluminarea interiorului dulapurilor, în special a dulapurilor mici care nu primesc nici un fel de iluminare ambientală. Banda cu LED este, de asemenea, utilizată sub dulapuri pentru a ilumina complet spațiile de gătit. Spoturile cu Led sunt și ele, la rândul lor, deosebit de eficiente și pot oferi puțină lumină exact acolo unde aveți nevoie mai mare.

Se mai poate opta și pentru corpuri de iluminare de accent, care pot accentua cu adevărat elementele preferate dintr-o bucătărie. Cele mai comune corpuri de iluminat de accent includ iluminatul încastrat, un tip de iluminat rafinat care vă ajută să iluminați zonele de interes vizual cum ar fi rafturile deschise și dulapurile din sticlă. Spoturile și lămpile sunt alte tipuri care oferă o lumină de accent.

Senzorii de mișcare reprezintă o modalitate excelentă de a îmbunătăți iluminatul bucătăriei și vă ajuta într-adevăr să vă împliniți preferințele și nevoile funcționale. Mai mult decât atât, senzorii de mișcare oferă o senzație de lux, de confort și vă ajută să economisiți bani.

Într-un final, bucătăria este locul unde se socializează, se gătește și toți ai case se distrează. Urmând regulile de amplasare a luminii, găsind corpurile de iluminare potrivite și controlându-le în mod corespunzător, bucătăria va bucura întotdeauna membrii familiei și oaspeții.

 

Lasă un Comentariu...

*