Din ce în ce mai multe persoane încep să acorde atenție propriei alimentații. Foarte mult timp, cei mai mulți dintre noi am consumat orice arăta apetisant sau era comercializat ca fiind hrană sănătoasă și, de abia acum, iese la iveală ce anume conțin majoritatea alimentele vândute în magazine, mai ales cele foarte ieftine.
Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim din ce în ce mai conștienți referitor la tipul de alimente care fac parte din dietele noastre. În aceste vremuri în care nimic nu scapă necontaminat, trebuie să avem grijă de noi înșine și să fim atenți la ingredientele dăunătoare care se găsesc într-o mulțime de alimente.
O modalitate prin care putem fi mai conștienți de ceea ce mâncăm este de a practica ceea ce se numește „alimentație curată”. Poate că ați auzit deja această expresie, poate că știți ce înseamnă, poate că aveți deja o alimentație curată sau poate că nu aveți nici cea mai mică bănuială despre ce ar putea însemna. În esență, alimentația curată implică o mentalitate mai conștientă atunci când vine vorba de a cumpăra alimente și de a le consuma. Alimentația curată se concentrează mai mult asupra alimentelor integrale și evitarea produselor procesate. O mare parte din alimentele pe care le găsim pe rafturile magazinelor sunt puternic procesate și conțin multe ingrediente nefirești. Pur și simplu reducând cantitatea de alimente procesate pe care le consumați poate duce la un regim mai curat și mai sănătos.
Iată și alte modalități prin care puteți adopta o alimentație curată:
- Gătiți de la zero. A găti de la zero conduce la o hrană mai curată și mai ușoară, deoarece aveți un control complet asupra ingredientelor pe care le folosiți, precum și asupra modului în care acestea sunt preparate. Sunt nenumărate rețete minunate online, iar dacă aveți chiar și cel mai simplu robot de bucătărie, atunci puteți pregăti rapid mese gustoase, sănătoase și hrănitoare, fără să petreceți ore în șir asupra aragazului și fără să cheltuiți sume exagerate de bani. Din punct de vedere nutritiv, o farfurie perfectă include și puțină proteină de origine animală, carbohidrați complecși, poate puțină mâncare amidonoasă (cartof sau porumb), dar și legume proaspete.
- Educați-vă. Dacă sunteți deciși să porniți în această călătorie a alimentației curate, atunci ar fi bine să începeți să vă educați. Cei mai mulți dintre noi avem întotdeauna la îndemână nelipsitele tablete, așa că ne este foarte ușor să aflăm ce ingrediente sunt naturale și care sunt ingredientele chimice adăugate în alimentele de la raft. Este bine să începem să citim lista de ingrediente a fiecărui produs pe care dorim să îl punem în coșul de cumpărături și să înțelegem care sunt ingredientele naturale și care sunt cele artificiale. Înțelegând lista de ingrediente, va fi mai ușor să faceți alegeri alimentare înțelepte.
- Evitați consumul excesiv de zahar. Primul pas către o alimentație curată constă în evitarea zahărului adăugat. Există zahăr natural și există zahăr adăugat. Zahărul natural este zahărul care se găsește în fructe, așa că cel mai bine ar fi să consumăm doar 2-3 fructe pe zi și să alegem tipuri de zahăr mai sănătos, precum mierea de albine sau zahărul de cocos. Pe de altă parte, zahărul alb, maltroza, dextroza, glucoza și alte forme de zahăr adăugat în produsele ambalate din magazine sunt în detrimentul sănătății noastre. Încercați să consumați cât mai puține produse cu zahăr adăugat și optați pentru alternative mai sănătoase, precum fructele uscate, stafidele, curmalele, smochinele, siropul de agave sau de arțar.
- Mâncați sănătos chiar și în oraș. Atunci când doriți să adoptați un regim alimentar mai curat, poate deveni dificil să comandați o masă hrănitoare în oraș. Iată de ce este atât de important să vă educați în privința alimentelor curate. De asemenea, puteți face unele cercetări și să găsiți restaurante care încurajează alimentația curată și servesc clienții cu mâncăruri proaspete și simple. Salatele, mâncărurile cu carne și legume și preparatele pe bază de pește sunt cu mult mai recomandate să le consumați în oraș în loc de mâncărurile prăjite tip fast-food.
În cele din urmă, consumați mai multă apă. Puteți consuma apă cu lămâie sau apă aromatizată cu fel și fel de fructe, ierburi aromatice sau chiar uleiuri esențiale de cea mai bună calitate. În schimb, evitați băuturile bogate în zahăr, coloranți, conservanți și alte ingrediente neconvenționale.