Băi mici dar cochete și mai ales utile

Baia are o importanță aparte pentru fiecare dintre noi. O baie mică poate fi amenajată foarte cochet chiar dacă spațiul redus nu ne permite instalarea unui mobilier complex sau a unor căzi și cabine de duș moderne. Iată în continuare câteva idei practice de amenajare a unei băi mici și cochete.

Băi mici dar cochete și mai ales utile (1)

Picture 1 of 10

Mobilier minimalist pentru mai mult spațiu
Cu cât veți opta mai mult pentru un mobilier minimalist și obiecte sanitare reduse ca și dimensiune, cu atât veți obține mai mult spațiu pentru dumneavoastră în baie. Alegeți elemente cu forme geometrice rotunde sau pătrate și culori deschise precum albul sau cremul. Dacă doriți, veți putea în orice moment un efect puternic inserând câteva elemente de contrast.

O baie modernă și cochetă nu trebuie să dețină neapărat dotări de ultimă generație pentru a vă relaxa și a vă face să vă simțiți bine. Un spațiu funcțional, luminos și bine aerisit este preferabil înghesuirii de obiecte sanitare cu vaste utilizări sau a unor decoruri total inutile. Un efect deosebit se poate obține în cazul unei băi mici dacă ne decidem să înlocuim spațiile de stocare și sertarele clasice cu unele moderne prevăzute cu sisteme de deschidere push to open sau uși glisante. Lipsa mânerelor inestetice și spațiul economisit merită din plin toată investiția.

Alegeți o temă de efect pentru baia voastră
O idee bună de amenajare a unei băi mici și cochete este orientarea întregului decor spre o anumită temă. Alegeți o tematică ce vă reprezintă sau o variație a acesteia și începeți să construiți un nou impact vizual. Texturile de inspirație mediteraneeană, tapet ce imită pești și alge, obiecte sanitare cu imprimeuri și scoici, toate vor contribui pentru a crea tabloul ideal al unei băi moderne.

Nu ezitați să folosiți corpuri suspendate. Cu cât podeaua va fi mai liberă cu atât baia dumneavoastră va părea mai spațioasă și mai cochetă. Chiuvetele, etajerele, locurile pentru prosoape și ustensile, toate pot fi fixate în pereți, unde își vor păstra din plin utilitatea ocupând în schimb un spațiu mult mai redus.

Decorurile sau placarea pereților cu plăci de marmură și piatră naturală dau întotdeauna unei băi un aer de siguranță și relaxare. Asigurați-vă totuși că aveți o soluție de încălzire eficientă deoarece în lunile reci de iarnă, un astfel de spațiu, fără un confort termic corespunzător poate cauza probleme serioase de sănătate.

Iluminare corespunzătoare
Iluminarea corespunzătoare poate avea de asemenea un impact puternic în realizarea unei băi mici și cochete. Dacă aveți posibilitatea, este bine să asigurați un luminator sau o fereastră prin care să pătrundă cât mai multă lumină naturală și aer proaspăt în acest spațiu. Dacă nu, va trebui să plasați becurile și alte corpuri luminoase în așa manieră încât să beneficiați de o strălucire maximă în zona chiuvetei principale și a altor locuri de interes cum ar fi oglinda de machiaj.

O bună idee e luat în calcul, pentru a câștiga cât mai mult spațiu, este îmbinarea funcțiilor mai multor obiecte sanitare într-un singur loc. De exemplu, o cabină de duș izolată de restul băii printr-un perete de sticlă transparent poate dobândi cu câteva îmbunătățiri și întreaga utilitate a unei adevărate băi de aburi (saună).

Lasă un Comentariu...

*