Ai auzit probabil de conceptul de grădină verticală. Aceasta este ideală pentru spaţiile mici, ce nu îţi permit amenajarea unei grădini tradiţionale. O poţi amplasa chiar tu pe balcon, terasă sau pe pereţii exteriori ai casei, fără să fie nevoie să apelezi la un specialist.
Iată cum poţi face o grădină verticală din paleţi din lemn reciclat sau noi. Este simplu, uşor de realizat şi foarte ieftin. Iată ce materiale îţi trebuie şi paşii pe care trebuie să îi urmezi.
Vei avea nevoie de: un palet din lemn, o bucată de şmirghel pentru lemn, pânză agrotextilă dublă, cu o suprafaţă de două ori mai mare decât cea a paletului din lemn, un capsator de tapiţerie, capse de tapiţerie, un sac de pământ, cate 6 plante anuale pentru fiecare deschizatura de pe faţa paletului din lemn şi 12 plante pentru partea superioara a acestuia. Poţi planta un singur tip de flori, dar poţi şi să le combini, pentru a crea o grădină verticală multicoloră.
Mai întâi cercetează paletul ca să vezi care este partea cea aspectuoasă, aceasta urmând să fie faţa viitoarei grădini. Repară eventualele imperfecţiuni, precum cuiele lipsă, strâmbe etc. Cu ajutorul hârtiei abrazive, şlefuieste faţa pentru a obţine o suprafaţă cât mai netedă. Poţi însă trece peste acest pas şi o poţi lăsa şi neşlefuită.
Îndoaie agrotextilul şi capsează-l de spatele, de partea inferioară şi de lateralele paletului, lăsând descoperită deschizătura din partea superioară. Asigură-te ca pânza este bine fixată, pentru ca pământul să nu se risipească atunci când aşezi paletul în poziţie verticală.
Începe plantarea primului strat de flori, de 12 răsaduri, în partea de sus a paletului. Îţi recomandăm să eviţi speciile de flori curgătoare, pentru a expune cât mai puţin partea de deasupra jardinierei handmade şi pentru a masca cât mai bine micile imperfecţiuni. Alege flori cu frunziş sau flori bogate, precum Browallia Speciosa sau Celosia Plumosa, cunoscuta şi sub numele de Creasta Cocoşului.
După ce ai terminat cu stratul de flori de deasupra, umple paletul cu pământ şi la final, nivelează-l cât mai bine.
Plantează răsadurile astfel: aşează în câte 6 plante în fiecare dintre cele două deschizaturi ale rândului de jos al paletului, apoi, folosind urmatoarea deschizatură, umple cu pământ spaţiul gol de sub stinghia de lemn de deasupra primului rând de flori. Repetă paşii până sus.
Felicitări, ţi-ai creat propria grădină verticală. Trebuie doar să ridici paletul în picioare, să-l aţezi de-a lungul unui perete din terasă sau balcon şi să aştepţi ca plantele să înflorească şi să te îţi încânte privirea şi simţurile.
Iată cât de uşor îţi poţi face o astfel de grădină verticală, de care te vei bucura toată primăvara şi vara. Este ideală pentru spaţiile mici, pe care le va înfrumuseţa de îndată.