Iubitorii de plante își vor dori să crească câteva soiuri chiar și atunci când locuiesc într-un apartament cu balcon mic. De altfel, așa cum unei curți îi trebuie cel puțin un copăcel pentru a-i spori frumusețea, niciun balcon nu este complet fără câteva plante, flori colorate care să completeze aspectul acestui tablou exterior.
Așadar pe care 5 plante poți miza pentru a-ți spori frumusețea balconului sau terasei?
1. Oferind un adevărat spectacol cromatic Cercelușii reprezintă una din plantele cele mai apreciate de pasionații de grădinărit. Pe lângă varietatea de culori care ar putea să-ți încânte privirea și să-ți înfrumusețeze balconul și terasa, cercelușii mai au și avantajul că înfloresc din primăvară și până în toamnă. Cât privește modul de întreținere, aceasta floare nu este deloc pretențioasă. Nu are nevoie de foarte multă apă, trebuie udată de trei ori pe săptămână, iar o dată pe an trebui să-i schimbi ghiveciul. În schimb are nevoie de un sol bun și nu ar trebui ținută în soare.
Îngrijită corespunzător se va transforma într-un copăcel foarte atrăgător.
2. Sporul Casei este o altă floare la fel de frumoasă și de apreciată de iubitorii de plante. De altfel, imposibil să nu o fi admirat deja pe la câteva balcoane. Extrem de bogată în flori, Sporul casei îți poate decora balconul până în luna octombrie, culorile sale oferind o priveliște unică acestui spațiu încă din primăvară. Recomandată mai degrabă pentru interior, dat fiind că preferă temperaturi moderate de 20 de grade vară și 15 iarna, Sporul casei poate fi expusă și la exterior. Nu are nevoie de ghivece foarte mari pentru a se dezvolta, în schimb trebuie să fie udată în fiecare zi, de la o udare la alta pământul trebuind să fie umed. Uneori se impune și stropirea frunzelor, dar cu moderație.
3. Trandafirii se numără cu siguranță printre florile preferate ale oricui, însă în cazul balconului sau terasei trandafirii pitici sunt cei mai potriviți, mai ales că preferă până la 6 ore de soare. Pentru a se dezvolta frumos au nevoie de apă în permanență, pământul să nu fie niciodată uscat, de un ghiveci înalt, de până la 30 centimetri înălțime, de preferat din lut. De asemenea, pământul în care este plantat trandafirul pitic trebuie să fie aerat și să nu preseze pe rădăcinile acestuia. Pentru garanția unei culturi spectaculoase se recomandă fertilizarea în fiecare vară, o dată la două-trei săptămâni, mai ales atunci când sunt în plin proces de înflorire.
4. Crizantemele mici sunt ideale mai ales atunci când vrei culoare o perioadă mai lungă din an. Astfel, dacă de primăvara până toamna balconul este înfrumusețat de un anumit soi, atunci când florile de sezon nu vor mai fi te vei putea bucura de delicatele flori de crizantemă. Cu toate că sunt flori rezistente la brumă ele au nevoie să fie protejate pe timpul iernii pentru a nu degera.
5. Nu în ultimul rând pe balconul sau terasa ta își pot găsi loc plantele aromatice. Chiar dacă acestea nu impresionează prin vreo floare ele sunt extrem de practice, mai ales dacă vrei să folosești verdeață proaspătă la mâncare. Astfel, leușteanul, menta, busuiocul sunt doar o parte din plantele aromatice pe care ai putea să le cultivi în balcon atât pentru aspect, cât și pentru miros și gust.
În plus, dacă te orientezi către o plantă precum levănțica aceasta va ține și insectele la depărtare.
sursa foto: www.babble.com