O casă în armonie cu natura, pe o insulă din Marea Adriatică

Unele clădiri au un farmec aparte și îți rămân întipărite în memorie pentru o lungă perioadă de timp. Poate fi vorba de o arhitectură mai aparte, de un design interior fără cusur, sau de zona în care aceasta este amplasată. Clădirea din imaginile de mai jos le are pe toate. Nu e de mirare că odată ce i-ai trecut pragul vei dori negreșit să te întorci.

O casa in armonie cu natura, pe o insula din Marea Adriatica 1

Picture 1 of 11

Situată pe o insulă croată din Marea Adriatică, locuința din imagini este un loc ideal pentru vacanțe sau pentru perioade de relaxare și liniște în mijlocul naturii.

Clădirea nu a arătat așa dintotdeauna. A fost construită în secolul XV, dar cu timpul, nefiind locuită, s-a transformat într-o ruină. Istoria a rămas însă întipărită în zidurile de piatră, care farmecă prin aspectul de „vechi”, păstrat cu grijă de către echipa care a pus în aplicare proiectul.

Panorama îți taie răsuflarea, iar grădina dimprejurul casei întregește frumos peisajul. Pietrele ornamentale albe sunt alternate pe alocuri de rânduri de arbuști și plante decorative, care coboară încet panta dinspre mare.

Un vechi zid pare că străjuiește piscina, situată deasupra unei mici terase. Acesta este unul dintre locurile perfecte pentru a admira marea și restul insulelor, care par petice de pământ ieșite răzleț la suprafață.

Exteriorul casei este din piatră, însă aspectul zidurilor a fost păstrat și la interior, ceea ce creează o atmosferă rustică. La această imagine contribuie și grinzile și tavanul din lemn, aproape nefinisat.

Bucătăria este spațioasă, iar în ceea ce privește designul interior, anumite zone au fost intenționat păstrate precum în vechea locuință. De exemplu, o parate a peretelui mai închisă la culoare dezvăluie locul în care a fost anterior plasat cuptorul.

Mobilierul este simplu, rustic cu accente moderne. Șemineul și canapeaua din zid sunt elemente care atrag atenția în mod plăcut. Pentru o armonie decorativă, ușile și ramele ferestrelor sunt din lemn de culoare naturală.

Camera de zi este decorată într-un mod ce impresionează plăcut. Piese vechi de mobilă, de diferite stiluri și culori, creează o atmosferă vie. Cele trei intrări ale încăperii au uși cu geam, care permit intrarea unei cantități mari de lumină naturală la interior. Șemineul este de dimensiuni mari, perfect pentru a încălzi încăperea în serile mai reci. Un alt detaliu frumos gândit este biblioteca amplasată în perete.

Dormitorul inspiră liniște și calm. Pereții au fost finisați și vopsiți în alb, culorile predominante fiind neutre, în tonuri deschise. Patul spațios este perfect pentru un somn liniștit. Și aici piese noi de mobilier au fost frumos completate cu unele vechi, precum scaunul din lemn, din colț.

Camera de oaspeți a fost construită separat de restul clădirii, din blocuri de calcar și impresionează prin aspectul primitor și relaxant. Tabloul colorat și florile de pe noptieră aduc o pată de culoare necesară.

O micuță încăpere a fost transformată în cameră de baie, unde chiuveta este formată dintr-o bucată imensă de piatră.

Terasa exterioară, un loc aproape magic, potrivit pentru servirea mesei, sau a unui coktail pe timp de seară, este protejată de ploaie sau de razele arzătoare ale soarelui de acoperișul realizat din bambus.

Odată ce ai pășit în acest meleag, în care o clădire impresionează prin simplitatea sa și pare că abia se distinge din mijlocul naturii, cu siguranță vei dori să te reîntorci. Unele locuri sunt cu adevărat greu de uitat, iar acesta este unul dintre ele.

Sursa: interiordesign.net


CONCEPT CASA PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Lasă un Comentariu...

*