Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs revine

Pe 25 noiembrie 2017 va avea loc Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs, ce se va ține la Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București.

 Ce se întâmplă la acest show? Este vorba de o expoziție în care nu trebuie să nu păstrezi liniștea sau să nu atingi produsele. Un showroom în care ai peste treizeci de ghizi, fiecare dintre ei arhitecții propriului design. Un pop-up shop fără vânzare dar plin de inspirație și care te face să privești cu alți ochi designul românesc.

d1

Picture 1 of 5

Produse cu viitor

Produsul de design nu mai este un simplu obiect pe care-l privești mai apoi îl cumperi sau nu. În prezent, când vorbim de produs de design, ne referim la obiecte de artă – artă pe care o purtăm, care ne înfrumusețează casele și pe care o putem folosi zi de zi.

Evenimentul are o dublă misiune – cea de a educa publicul în direcția designului de produs contemporan românesc, la fel de unic și de valoros ca arta de circulație internațională, dar și de clarifica statutul unui obiect de artă: o alegere asumată, care ne reprezintă.

Ediție dedicată tradiției românești

Ediția a șasea a Nopții albe a creatorilor și designerilor de produs este dedicată tradiției culturale românești și a multelor căi de a o adapta la contemporan.  Vor fi prezenți peste douăzeci de participanți români aleşi de juriul oficial al ediţiei, plus studenţii de la Universitatea de Arhiectură şi Urbanism selecţionaţi de comisia lor internă. Toți sunt așteptați să prezinte în fața publicului câte cinci produse realizate în ultimul an: bijuterii, accesorii, mobilier și obiecte decorative. Produsele expuse nu sunt de vânzare, deoarece organizatorii susțin că arta și designul românesc ar trebui să fie o alegere asumată și nu un impuls de moment. De asemenea, Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage va participa cu o parte a expoziției de bijuterie Camera Lucida.

Ediție de cunoaștere și cultură Evenimentul se va desfășura între orele 19:00 – 2:00 iar intrarea la eveniment este liberă. Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație, organizație non-profit ce susține, de mai bine de şapte ani, abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi  şi Impact, Gala Elle Decoration şi finanţările primite din partea AFCN şi Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliştii Galei Naţionale a Voluntarilor, secţiunea Artă şi cultură.

Sursă foto:facebook


Lasă un Comentariu...

*