Prima Casă – iată 7 lucruri pe care trebuie să le cunoști despre acest program la cumpărarea unei locuințe

Fie că îți dorești să achiziționezi o locuință, fie pur și simplu optezi pentru construcția uneia, conform planurilor unui arhitect, programul Prima Casă rămâne unul dintre cele mai avantajoase metode de a face acest lucru.

prima casaProcentul mic al avansului, dobânzile, dar și condițiile de garantare a creditului reprezintă lucruri pe care solicitanții le au în vedere la depunerea documentației de acordare.

Iată mai jos 5 lucruri pe care trebuie să le cunoști despre acest program:

  1. Asigură-te că beneficiezi de cea mai bună consultanță! Este bine ca mai înainte de a depune actele pentru program și de a plăti avansul proprietarilor imobilului pe care dorești să îl achiziționezi să discuți cu persoane care cunosc cel mai bine condițiile de acordare ale acestui program și care îți vor comunica care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi, pe care le poți regăsi aici
  2. Ai în vedere condițiile de acordare – nu toți cei ce doresc să își achiziționeze o locuință pot beneficia de facilitățile acestui program, ci doar aceia care nu au mai avut o locuință (în cazul celor căsătoriți nici soțul și nici soția nu au mai avut o locuință). De asemenea, ca excepție de la această condiție de acordare este aceea că se poate solicita pentru acordarea unui credit imobiliar Prima Casă dacă unul dintre cei doi (soț sau soție sau împreună) dețin o locuință mai mică de 50 metri pătrați. În plus, creditul Prima Casă se acordă doar persoanelor fizice și nu celor juridice.
  3. După acordarea creditului Prima Casă trebuie să cunoști că nu ai voie să înstrăinezi imobilul pentru o perioadă de 5 ani și nici să îl greveze de sarcini pentru o perioadă de 5 ani, mai exact să îl pună garanție). Cumpărătorul imobilului poate să închirieze locuința doar cu acordul statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
  4. Un imobil cu vicii ascunse dă dreptul solicitantului să aplice a doua oară pentru acest program, cu condiția stingerii creditului inițial și demonstrării viciilor ascunse.
  5. Locuințele noi sunt garantate de stat într-o valoare de 50%, pe când cele vechi sunt garantate de stat pentru maximum 40% din valoarea acestora. Prin acest lucru, statul favorizează cumpărarea locuințelor noi, în defavoarea celor vechi.
  6. Valoarea avansului este de minim 5% din valoarea imobilului ce urmează a fi achiziționat. Pentru demonstrarea avansului, solicitantul trebuie să încheie un antecontract de vânzare cumpărare.
  7. Locuința ce urmează a fi achiziționată trebuie să fie asigurată și să facă parte din clasa A, B sau C de eficiență energetică.

CONCEPT CASA PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Lasă un Comentariu...

*